Silviu Ciobanu, administrator la Sportwin, magazin cu specific comercializare biciclete, accesorii biciclete şi articole sportive, ne vorbeşte despre start-up-ul avut în această afacere cu o plăcere vie, ca despre o pasiune devenită stil de viaţă, devenit apoi loc de muncă şi sursă de venit.
Lumea sportului l-a pasionat pe Silviu din facultate, moment în care a înţeles că poate să facă mai mult şi a început mai devreme decât şi-a dorit. Ceea ce l-a determinat să devină antreprenor a fost dorinţa de a lăsa în urma lui ceva mai mult decât un simplu loc de muncă, plăcerea de a vedea cum creşte ideea lui, cum se construieşte o temelie puternică Ideea a fost pusă în practică în mai puţin de o lună de zile, inclusiv spaţiu, contracte, marfă. Pentru el, a fost foarte bine că totul s-a desfăşurat aşa rapid, evitând pierderea ambiţiei de început.
Investiţia iniţială nu a fost mare, cu 15.000 de euro reuşind să deschidă tot. Nu crede în împrumuturi, ci în dezvoltarea organică a afacerii. Finanţarea, spune el, vine chiar de la clienţi, prin reinvestiţii. Chiar dacă iniţial a pus bani deoparte pentru a putea începe, nu regretă, ci chiar se bucură de faptul că a reuşit să facă totul aproape singur.
Printre principalii paşi în demararea afacerii, Silviu menţionează creare unei identităţi care să te ajute la promovare. Identitatea este definită şi de spaţiul ales pentru desfăşurarea activităţii şi de site şi de oamenii ales. La capitolul angajaţi, atrage atenţie că este un subiect delicat. Trebuie să ştii de câţi oameni ai nevoie, de calitatea şi pregătirea lor şi mai ales de perioada de timp pentru care ai nevoie de respectivii angajaţi.
Pentru pregătire, Silviu a studiat piaţa şi posibilitatea lui de lansare către un anumit grup ţintă. Despre domeniul în care activează afacerea spune că este sezonieră, nu există constanţă, iar valurile de activitate sunt greu de gestionat. În balanţă, face ceea ce îi place, iar această pasiune este mai presus decât toate greutăţile. Atrage atenţia asupra următorului aspect: dacă nu faci ceea ce îţi place, probabil afacerea nu va funcţiona.
Principala calitatea pe care ar trebui să o aibă antreprenorii este flexibilitatea de desfăşurare şi capacitatea de adaptare. Antreprenorul trebuie să fie o enciclopedie, capabilă de a absorbi uşor informaţii. Sfatul lui pentru viitorii antreprenori este să facă totul din pasiune, să aibă putere de muncă şi să nu se aştepte ca următorii ani să aibă timp şi bani pentru concedii. Dar să aibă în vedere şi partea pozitivă a antreprenoriatului!
______________________________________________________________________________________
Evenimentul va avea loc in cadrul proiectului „Tineri Antreprenori de Succes”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 3 – „Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor”, Domeniul Major de Intervenție 3.1 – „Promovarea culturii antreprenoriale” Proiectul este coordonat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având ca parteneri Federația „Junior Chamber International România”, SC Extreme Training SRL si Uniunea Națională a Tuturor Studenților din România.
Obiectivul proiectul vizează stimularea inițierii de afaceri pentru 3000 de studenți sau absolvenți de studii superioare, care doresc să desfășoare o activitate independentă. În acest sens, în fiecare dintre regiunile de dezvoltare ale țării vor fi înființate centre de informare antreprenorială cu privire la mediul de afaceri, la oportunitățile de inițiere/ dezvoltare a afacerilor precum și la legislația relevantă.
În scopul îmbunătățirii competențelor și abilităților antreprenoriale, 800 de tineri vor participa la cursuri de formare antreprenorială – nivel de bază, iar 320 – la cursuri de nivel avansat, aceștia urmând a elabora planuri de afaceri complete, planuri dintre care 40 vor primi sprijin în vederea concretizării.
Prin creșterea potențialului antreprenorial al grupului țintă, proiectul contribuie la creșterea ocupabilității, competitivității și mobilității forței de muncă. Sprijinul acordat demarării activităților independente și ocupării pe cont propriu dezvoltă autonomia, flexibilitatea și spiritul de inițiativă ale tinerilor. De asemenea, susținerea dezvoltării afacerilor este generatoare de noi locuri de muncă pentru tineri, contribuind la creșterea nivelului de ocupare la nivel national și la favorizarea creării unei piețe a muncii flexibilă și inclusivă.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013