Caută
Close this search box.

Dezvoltare personala – Continua sa inveti pentru a continua sa conduci

Care este planul tău de dezvoltare personala?

O întrebare care mi-a fost pusă în urmă cu mai bine de zece ani şi care m-a lăsat fără răspuns, pentru că într-adevăr eu nu aveam nici un plan. Pe vremea aceea, dezvoltarea personală mi se părea de-a dreptul o prostie, o fiţă, un moft pentru cei slabi de înger care nu au de lucru şi care se plictisesc.

Pe atunci eu consideram că oamenii se dezvoltă automat, că dezvoltarea vine de la sine fără ca tu să faci mare lucru.  Mă gândeam că este suficient să aştepţi trecerea timpului, şi programul obişnuit de zi cu zi te va ajuta să te dezvolţi şi să îţi atingi potenţialul, mai ales atunci când ai o funcţie de conducere.

Datorită faptului că nu aveam un plan de dezvoltare personală şi nu investeam în această zonă aproape deloc, a trebuit să învăţ din proprile mele greşeli şi de multe ori am fost nevoit să “descopăr apa fiartă”. Am întâmpinat multe probleme care ar fi putut fi evitate sau soluţionate mult mai bine dacă aş fi fost interesat să învăţ mai mult de la alţii. Aşa am acumulat foarte multă experienţă practică, dar am avut parte şi de experienţe mai “deosebite” şi hilare încât îmi este jenă să le şi povestesc.

Între timp am descoperit unul dintre marile secrete ale succesului şi conducerii. Ca orice mare secret, și acesta este foarte simplu şi relativ uşor de pus în practică. Nu îţi trebuie decât voinţă.

Acesta este: Ca să ai succes trebuie mai întâi să ai un plan de dezvoltare personală, iar apoi trebuie să îl pui în aplicare, căci altfel planul tău nu este decât o listă de dorinţe.

Dă-mi voie să îţi sugerez câteva repere ce pot fi incluse în planul tău de dezvoltare personală:

Primul este să faci cea mai rentabilă investiţie posibilă care îţi va aduce roade mereu, aceasta fiind investiţia în tine ca persoană. Da ! Ai înteles bine, îţi cer să investeşti în tine. Tu esti cea mai valoroasă resursă iar dacă nu ai grijă de tine, dacă nu te dezvolţi şi dacă nu înveţi cum să creşti, organizaţia pe care o conduci nu se va putea dezvolta fără contribuţia ta.

Ca să conduci bine trebuie să înveţi şi dacă vrei să creşti în continuare trebuie să continui să investeşti în pregătirea ta.

Dezvoltarea ta ca persoană are legătură directă şi influenţează nemijlocit dezvoltarea oamenilor pe care îi conduci. Dacă tu nu te dezvolți nici ei nu se vor dezvolta, dacă tu te plafonezi şi ei se vor plafona. În cazul în care oamenii pe care îi conduci au deja un plan de dezvoltare personală dar care nu mai rezoneză cu al tau, din cauză că tu nu ai unul sau pentru că eşti plafonat, atunci ei te vor părăsi, se vor duce acolo unde ei pot creşte.

Tu, ca lider vei face oamenii să te urmeze, urmându-te o fac până acolo unde ajungi tu, până unde îi vei duce tu.

Prietenul meu Marian Rujoiu are o maximă care îmi place foarte mult. El spune că înainte de a-i conduce pe ceilalţi, trebuie să te poţi conduce pe tine şi are mare dreptate.

Învaţă să îţi facă plăcere să înveţi neâncetat, chiar şi după ce ai ajuns acolo unde ţi-ai dorit să ajungi.

Când o să te opreşti din învăţat, o să te opreşti din condus şi aici mă refer la conducerea autentică, la leadership.

Atenţie să nu cazi în păcatul în care am căzut şi eu şi care se numeşte iluzia cunoaşterii. Aceasta este cea mai mare piedică în calea dezvoltării şi creşterii, este o piedică mai mare decât prostia şi ignoranţa. Când ajungi să crezi că ştii tot, eşti cu adevărat în pericol, în primul rând tu personal şi apoi cei pe care îi conduci.

Ca lider, ai posibilitatea să înveţi ceva de la fiecare persoană pe care o întâlneşti, din fiecare carte pe care o citeşti şi de la fiecare conferinţă la care participi.

Ieşi din zona ta de confort în care faci mereu aceleaşi lucruri pe care le cunoști, intră în zona de provocare şi învață să faci ceva ce nu ai mai făcut până acum. Leadershipul şi învăţatul sunt precum oxigenul şi viaţa, nu există viaţă fără oxigen şi nici leaderhip şi conducere eficientă fără învăţare.

Continuă să înveţi pentru a continua să conduci şi astfel vei crea un mediu de dezvoltare propice pentru oamenii pe care îi conduci, care vor creşte şi se vor dezvolta odată cu tine. Acest lucru îţi va transforma organizaţia pe care o conduci.

Ne vedem pe 25 octombrie 2012 la evenimentul de leadership al anului : Conferinţa leadership 530°.

Articol scris de Mircea Chira

Trainer colaborator Extreme Training

Mircea Chira este antrenor în motivare, leadership şi public speaking. Prin ambiţia sa de a răzbi și capacitatea de a trece peste înfrângeri, indiferent de condiţii, a dobândit priceperea de a excela în orice domeniu.
Obiectivul său este acela de a contribui la schimbarea în bine a vieţii cât mai multor oameni, care au curajul să învețe că totul este posibil. Seminariile sale oferă resursele necesare pentru ca visele să poată fi transformate în obiective, pentru ca oamenii să și le poată susţine cu determinare oricând şi să devină lideri pentru ideile lor.

Îl puteți cunoaște pe Mircea și îl puteți auzi vorbind despre leadership pe 25 octombrie 2012 la Sala Polivalenta din București, în cadrul Conferinței Leadership 530.

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!