Când inteligenta emotionala nu este mai importantă decât IQ-ul
Subtitlul cărții mele din 1995 Inteligența Emoțională (Emotional Intelligence) este „De ce EQ-ul poate conta mai mult decât IQ-ul”. Acel subtitlu, din păcate, a dat naștere la interpretări eronate a ceea ce am dorit să exprim – sau cel puțin așa pare în rândul acelora care nu citesc decât subtitlul. Sunt oripilat de câți oameni mi-au citit lucrările și au facut supoziții absurde, cum este cea că „80% din succes se datorează coeficientului emoțional”.
Mi-am reamintit de această problemă în timp ce citeam o serie de comentarii la un articol științific care nu a reușit să identifice o corelație între nivelurile de inteligență emoțională a tinerilor și rezultatele lor academice (Jurnalul Australian de Psihologie, Mai 2008). Pentru mine acest lucru nu e nimic nou, dar pentru cei care au senzația că eu susțin că inteligența emoțională este mai importantă decât IQ-ul pentru rezultatele academice, a fost un moment în care au avut senzația că „m-au prins”.
Însă eu nu am susținut niciodată așa ceva – este absurd. Ceea ce am explicat eu este faptul că abilitățile emoționale și sociale conferă oamenilor avantaje în acele domenii în care astfel de competențe pot face diferența, domenii cum ar fi dragostea și relațiile. IE este mai important decât IQ-ul în acele domenii în care intelectul are relativ puțină importanță pentru succes. O altă arie în care IE poate fi considerată mai vitală decât IQ-ul este performanța la muncă, atunci când comparăm indivizi cu pregătire academică asemănătoare (cum ar fi cei ce posedă un MBA sau contabilii) – ceea ce este exact ce se întâmplă în fiecare zi în departamentele de HR ale companiilor.
Așa cum am mai explicat:
Sunt de părere că dacă s-ar face un studiu longitudinal, IQ-ul ar fi un factor determinant mult mai potent decât IE pentru stabilirea posturilor pe care un individ ar putea să le ocupe. Deoarece IQ-ul este un indicator al complexității proceselor cognitive pe care cineva le poate opera, el poate fi folosit pentru identificarea acelor competențe tehnice ce pot fi stăpânite cu succes. Acestea la rândul lor reprezintă calificările pe care cineva trebuie să le dețină pentru a obține și păstra un post. Cu toate acestea, dacă o persoană posedă un nivel suficient de inteligență cognitivă necesar pentru a păstra un post, nu înseamnă că ea va fi capabilă să devină un angajat de top sau un lider în acel domeniu.
IQ-ul își pierde din eficacitate când se pune problema de a identifica cine dintr-un grup de candidați talentați pentru o poziție cu cerințe intelectuale ridicate poate deveni cel mai bun lider. Acest lucru se datorează parțial „efectului de nivel”: toți cei ce operează la cele mai înalte niveluri dintr-o anumită organizație au urmat un proces de selecție în prealabil axat pe intelect și experiență. La aceste niveluri înalte, un IQ ridicat devine o necesitate, o abilitate ce este necesară pentru a intra și a rămâne în „joc”.
Domeniul în care mă aștept să vedem o mai mare corelare între abilitățile emoționale și sociale și rezultatele școlare sunt studiile pe copiii care au trecut printr-un program de educație social-emoțională (SEL). Aceste cursuri îi inițiază pe studenți în acele aptitudini de auto-management care să îi ajute să învețe mai bine, ținând cont că IQ-ul este diferit de procesul de învățare propriu-zis.
Un studiu ce urmează să fie publicat la Universitatea din Illinois a indicat o creștere de aproximativ 10% în rezultatele academice ale acelor studenți ce au urmat un program SEL. Putem presupune că programele SEL ar fi putut însemna scoruri mai mari și pentru evaluarea coeficientului de IE folosit în studiul australian, iar o corelație pozitivă între cele două elemente ar fi putut fi identificată dacă astfel de studenți ar fi fost testați.
Educația, deci, pare a fi un alt domeniu în care IE contează – dacă mai mult sau mai puțin decât IQ-ul, însă, rămâne o întrebare empirică.
Autor:
Daniel Goleman – invitat Extreme Training
