Am auzit-o de multe ori sau poate chiar am enunțat-o :), formularea nu pot. În ceea ce urmează vă voi explica de ce, în viziunea NLP (Programare neurolingvistica), a terapiei în general și, mai ales, din punct de vedere logic, nu pot = nu vreau în multe dintre cazuri.
Împreună cu explicația va apărea și instrumentul, respectiv metoda de contestare a lui nu pot. Ca și recomandare, înainte să îl aplicați pe alții, folosiți-l pe voi înșivă. Posibil să aveți parte de surprize plăcute (aceasta în cazul în care vă plac surprizele)!
Întreaga teorie a plecat de la celebrul terapeut Fritz Perls pe care, în anii de pionierat ai NLP, Richard Bandler și John Grinder l-au modelat, alături de Virginia Satir, Milton Erikson, Gregory Batson și alte nume celebre ale vremurilor, în terapie și antropologie.
Ce se întâmplă în mintea cuiva care spune sau gândește NU POT?
În respectivul moment, persoana este blocată și, în viziunea ei, nu pot = îmi este imposibil. Imposibil este doar ceea ce depășește limitele fizicii (așa cum este ea definită în prezent) sau ale fizicului. În rest, sunt limitări pe care, cu ”ajutorul” lingvisticii, ni le impunem singuri. Astfel, ne limităm acțiunile și, implicit, viața ca proces. Pe cale de consecință, ne oprim din dezvoltarea personală și profesională, rămânând blocați într-o realitate proprie, limitată din punctul de vedere al opțiunilor pe care le avem.
Ex.: Nu pot merge cu viteza luminii.
Acest enunț este corect în momentul în care scriu aceste rânduri. Sunt convins că, într-un anumit interval de timp, nu va mai fi corect.
Ex.: Nu pot să ridic o greutate de o tonă și să mă plimb cu ea în spate. / Nu pot să mestec o bilă de metal.
Din nou, aceste enunțuri sunt corecte din punct de vedere logic deoarece corpul uman, așa cum este constituit în prezent, nu permite astfel de acțiuni.
Nu pot/este imposibil să devin milionar.
Nu pot/este imposibil să mă trezesc dimineață.
Nu pot/este imposibil să vând produsul X.
Nu pot fi/este imposibil să fiu atât de bun încât să termin proiectul X într-o săptămână.
Nu pot/este imposibil să mă înțeleg cu soția mea/colegii/superiorul/prietenii.
Toate aceste enunțuri nu sunt formulate corespunzător din punctul de vedere al NLP sau al sistemelor logice deoarece:
Observați că sintagma nu pot este alcătuită din punct de vedere lingvistic din 2 cuvinte: ”nu” și ”pot”. Logica permite inversarea celor 2 cuvinte din care este compusă sintagma și, pe cale de consecință, rezultă că ”nu pot” = ”pot nu”.
Multe alte sintagme compuse din două cuvinte respectă același sistem logic.
”Măr verde” = ”Verde măr” / ”Om furios = Furios om” / ”Nu trebuie” = ”Trebuie nu”.
Chiar dacă din punct de vedere logic, în exemplele de mai sus, există echivalență, din punct de vedere lingvistic formulările inversate nu sunt formulate corespunzător. Pentru a respecta regulile lingvistice (alături de cele logice), sintagmele trebuie transformate astfel:
”Nu pot” = ”Pot să nu”
”Măr verde” = ”Verde este mărul”
”Om furios = Furios este omul”
”Nu trebuie” = ”Trebuie să nu”.
Putem observa că, în ultimele echivalențe, am satisfăcut atât logica, cât și lingvistica.
Dacă sunteți de acord cu demonstrația anterioară (eu sper că DA), putem trece la următorul pas. Înlocuim ”nu pot” cu ”pot să nu” în exemplificările anterioare:
[feature_box style=”12″ only_advanced=”There%20are%20no%20title%20options%20for%20the%20choosen%20style” alignment=”center”]Nu pot/este imposibil să devin milionar. = Pot să nu devin milionar.
Nu pot/este imposibil să mă trezesc dimineață. = Pot să nu mă trezesc dimineață.
Nu pot/este imposibil să vând produsul X. = Pot să nu vând produsul X.
Nu pot fi/este imposibil să fiu atât de bun încât să termin proiectul X într-o săptămână. = Pot să nu fiu atât de bun încât să termin proiectul X într-o săptămână.
Nu pot/este imposibil să mă înțeleg cu soția mea/colegii/superiorul/prietenii. = Pot să nu mă înțeleg cu soția mea/colegii/superiorul/prietenii.[/feature_box]
Dacă acceptăm și suntem de acord din punct de vedere logic că nu pot = pot să nu, înseamnă că acceptăm și echivalențele de mai sus.
Există o mare diferență însă! Afirmația ”Pot să nu devin milionar” este o opțiune și nu o imposibilitate. Și, din moment ce este o opțiune, putem oricând să facem o altă alegere :). Depinde doar de noi.
Îmi aduc aminte de colegul meu T. care, de curând, într-o discuție legată de terminarea unui site despre care noi, ceilalți din echipă, eram convinși că se poate finaliza într-o săptămână, a enunțat:
- Nu pot să fiu atât de bun încât să termin site-ul într-o săptămână.
Replica mea, ați ghicit, a fost:
- T., vrei să spui că poți să nu fii atât de bun încât să îl termini într-o săptămână?
Răspunsul a fost de natură non verbală, concretizat într-un fel de rictus cu o durată de ordinul sutimilor de secundă și, astfel, cu o recunoaștere implicită a echivalenței.
De fapt, acesta este instrumentul, o simplă întrebare în care folosim enunțul partenerului de dialog precedat de construcția ”poți să nu”.
Instrumentul este deosebit de puternic și, de aceea, recomand o utilizare precaută. Mai mult, este obligatoriu să fiți în raport cu interlocutorul atunci când îl aplicați.
Aplicațiile acestuia (ale instrumentului) se regăsesc în leadership, management sau coaching.
Când veți auzi un coleg, client, membru al echipei sau, cel mai important, pe voi înșivă enunțând nu pot să… puneți o întrebare de tipul ”Vrei să spui că poți să nu….?” și așteptați efectele :). Din experiența personală, în multe cazuri, partenerul de dialog se blochează și va fi nevoie să repetați întrebarea chiar și de două, trei ori. Au fost cazuri când a trebuit să scriu pe hârtie atât enunțul, cât și întrebarea pentru a demonstra echivalența logică.
Și, din moment ce pot să nu…. reprezintă o opțiune dintr-o multitudine de alegeri pe care le putem face, ”pot să nu… ” devine ”nu vreau…” deoarece este o alegere asumată.
Fritz Perls aborda, din punct de vedere tactic, pacienții care enunțau o sintagmă în care apărea ”nu pot” cu afirmația ”Vrei să spui că de fapt NU VREI”, accentuând prin calitatea vocii ”nu vrei”. Pacientul, în cele mai multe cazuri, se opunea echivalenței nu pot = nu vreau. În continuare, Fritz Perls parcurgea întregul procesul pe care l-am descris și demonstra logica echivalenței.
În încheiere, prezint și schematic tot ceea ce am expus în acest articol despre NU POT
Așadar, oricât de ciudate ar părea la prima vedere, din punct de vedere logic echivalențele următoare sunt corecte:
[feature_box style=”12″ only_advanced=”There%20are%20no%20title%20options%20for%20the%20choosen%20style” alignment=”center”]Nu pot/este imposibil să devin milionar. = Nu vreau să devin milionar
Nu pot/este imposibil să vând produsul X. = Nu vreau să vând produsul X.[/feature_box]
Vă invit pe voi să puneți întrebarea corectă, conform celor expuse anterior pentru exemplele:
Nu pot/este imposibil să mă trezesc dimineață.
Nu pot/este imposibil să mă înțeleg cu soția mea/colegii/superiorul/prietenii.
Aștept în secțiunea de comentarii întrebările enunțate, feedback și întrebări suplimentare.
Cu drag, Dan
[divider style=”2″]
Articol scris de Dan Lambescu, trainer Extreme Training
Dan susține în cadrul Extreme Training cursurile: Formator, Comunicare persuasivă, NLP, Dezvoltare personală și este co-trainer în cadrul programului pentru traineri avansați, Training Mastery. Despre fiecare în parte găsiți detalii mai jos:
[button_1 text=”Curs%20Dezvoltare%20personal%C4%83″ text_size=”32″ text_color=”#ffffff” text_bold=”Y” text_letter_spacing=”0″ subtext_panel=”N” text_shadow_panel=”N” styling_width=”32″ styling_height=”23″ styling_border_color=”#18477d” styling_border_size=”1″ styling_border_radius=”6″ styling_border_opacity=”100″ styling_gradient_start_color=”#18477d” styling_gradient_end_color=”#0c2848″ drop_shadow_panel=”N” inset_shadow_panel=”N” align=”center” href=”https://www.traininguri.ro/curs-dezvoltare-personala/”/]
[divider style=”0″]
[button_1 text=”Curs Comunicare persuasivă” text_size=”32″ text_color=”#ffffff” text_bold=”Y” text_letter_spacing=”0″ subtext_panel=”N” text_shadow_panel=”N” styling_width=”32″ styling_height=”23″ styling_border_color=”#18477d” styling_border_size=”1″ styling_border_radius=”6″ styling_border_opacity=”100″ styling_gradient_start_color=”#18477d” styling_gradient_end_color=”#0c2848″ drop_shadow_panel=”N” inset_shadow_panel=”N” align=”center” href=”https://www.traininguri.ro/curs-comunicare-persuasiva/”/]
[divider style=”0″]
Dan Lambescu este co-trainer în cadrul programului Training Mastery, un program dedicat formatorilor avansați: