Managerul viitorului – Managerul de Proiect European
Tot mai des auzim în presă, la televizor sau printre cunoscuţi, mesaje sau discuţii despre job-ul mult râvnit de manager de
proiect. Dar nu orice fel de manager de proiect, ci manager de proiect european. Pentru că până în momentul de faţă rolul de manager de proiect se aplică, preponderent, unor domenii precum : IT, construcţii, consultanţă. Însă, un efect direct al oportunităţii de a dezvolta şi implementa proiecte finanţabile din fonduri nerambursabile, îl reprezintă aparţia unui nou rol, acela de manager de proiect european.
Astfel că putem spune ca managerul de proiect este lait-motiv-ul acestui an, sau al acestei perioade, reprezentând una dintre cele mai râvnite “meserii” şi bineînţeles, la fel de bine cotate.
Însă cei care doresc să obţină acest post trebuie să întrunească o serie de calităţi şi competenţe, care împreună alcătuiesc un tipar modern al managerului de proiect. Bineînţeles, cerinţele pentru acest post variază de la o instituţie/organizaţie care îl solicită la alta.
În general, managerul de proiect este responsabil pentru succesul general al proiectului. În unele companii/organizaţii, acest post poate îmbrăca diferite titulaturi, precum: coordonator de proiect, lider de echipă, etc, însă oricare ar fi denumirea folosită, aspectul-cheie este că managerul de proiect reprezintă persoana responsabilă pentru asigurarea succesului proiectului şi, deci, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, respectând bineînţeles termenii contractuali.
Un aspect esenţial în asigurarea succesului proiectului şi implicit a unui management eficient, îl reprezintă implicarea managerului de proiect, cât şi a întregii echipe de proiect în etapa de elaborare a proiectului. Din păcate, majoritatea proiectelor europene implementate în această perioadă în România, nu respectă această cerinţă foarte importantă, care de altfel se regăseşte, ce-i drept sub formă de recomandare, în ghidul solicitantului. De ce este atât de importantă respectarea acestei etape în construcţia unui proiect? Deoarece asigură o înţelegere comună asupra scopului proiectului, a indicatorilor de atins şi a sarcinilor de realizat. Cele mai multe proiecte beneficiază de un manager de proiect “formal”, rol pe care îl ocupă sau care îi revine de regulă preşedintelui/directorului organizaţiei/instituţiei beneficiare, în semn de recunoaştere a vastei experienţe a acestuia, deloc contestabilă în anumite situaţii. Însă atribuţiile managerului de proiect sunt îndeplinite efectiv de o altă persoană, care la rându-i mai are de îndeplinit o altă funcţie în cadrul aceluiaşi proiect. Şi în acest fel se crează un cerc vicios care aduce obstacole în calea bunei implementări a proictului şi a îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor din proiect.
O altă “practică” împământenită în ceea ce priveşte managementul de proiect, constă în atribuirea acestui rol important unor persoane care nu au capacitatea şi nici pregătirea necesară pentru a îndeplini corespunzator atribuţiile care le revin. Nu este foarte uşor să îndeplineşti acest rol dacă nu ai cel puţin o experienţă similară anterioară şi dacă nu ai o serie de abilităţi care să te ajute în coordonarea unei echipe, în respectarea unor termene, în respectarea aplicării legislaţiei în vigoare, etc.
Managerul de proiect european tinde să devină tipologia managerului viitorului, de aceea ar fi de preferat ca aceste prime experienţe ale existenţei sale ca specializare/meserie, să fie de calitate şi să poată reprezenta o bază solidă şi un punct de referinţă relevant pentru generaţiile viitoare. Cu alte cuvinte, să se edifice încă din acest moment al dezvoltării sale, conform cerinţelor la nivel european, evitând astfel stabilirea unor practici nu tocmai “bune”.
Managerul de proiect, specific proiectelor europene, este persoana care:
– aplică cu succes procedurile de management şi de control al proiectului;
– asigură un proces eficient de comunicare atât în interiorul echipei de proiect, cât şi în raport cu terţii: AM POSDRU, OI POSDRU, etc.
– Se asigură de conformitatea tuturor documentelor realizate în proiect ;
– Se asigură de respectara prevederilor legislative în ceea ce priveşte angajarea corectă a cheltuielilor în cadrul proiectului;
– Identifică şi urmăreşte managementul şi soluţionarea situaţiilor dificile;
– Asigură un management proactiv al proiectului pentru a se asigura de livrarea în timp a indicatorilor asumaţi;
– Este responsabil de managementul riscurilor proiectului;
Iată de ce nu este uşor să fii manager de proiect. Desigur nu înseamnă că toate aceste activităţi trebuie realizate strict de către managerul de proiect, tocmai de aceea dispune de o echipă de persoane specializate pe diferite tipuri de activităţi, însă el trebuie să se asigure că toate acestea sunt corect realizate şi proiectul îşi continuă o bună evoluţie spre finalizarea sa cu succes.
Vrei sa inveti cum sa scrii un proiect care sa-ti fie finantat ? Ai o idee de proiect si vrei sa afli cum o poti implementa? Inscrie-te acum la “Manager de proiect”, curs acreditat CNFPA si afla raspunsul la toate aceste intrebari! Detalii prin click aici!
Scris de Claudia Neculae
Trainer Extreme Training, Imposibilul devine posibil!