Ce prevede legislaţia românească despre formarea profesionala?

Programele de training sunt o alternativă aleasă de adulţi pentru dezvoltarea personală şi profesională. Practic, sunt o continuare sau o completare a sistemului formal de educaţie reprezentat de sistemul de învăţământ. Sunt incluse în educaţia nonformală, deoarece, deşi sistemul lor este legiferat şi autorizat prin legi implementate încă din 2003 în România, nu sunt programate prin programe de învăţământ. Rolul lor este acela de a oferi abilităţi şi competenţe specifice fiecărei profesii, necesare angajatului pentru a performa la locul de muncă. Astfel, spre deosebire de educaţia formală insituţionalizată în stadii de învăţământ (ciclu primar, gimnazial, liceal, universitar, masteral şi doctoral), rolul programul de training ca parte a educaţiei informale sau nonformale este acela de a genera competenţe specifice, caracteristice fiecărei activităţi în parte, spre deosebire de competenţele generale oferite de sistemul de învăţământ.

Programele sunt autorizate şi certificate de CNFPA, Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.  Consiliul colaborează îndeaproape cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în ceea ce priveşte strategiile şi politicile de formare a resurselor umane, coordonând şi controlând în acelaşi timp activitatea furnizorilor de formare profesională la nivel naţional. Astfel, Consiliul supraveghează competenţele şi evaluarea acestora pentru fiecare profesie în parte.

Pentru a clarifica termenii, CNFPA defineşte adulţii ca persoane care au vârsta la care pot stabili raporturi de muncă şi  pot participa la programe de formare  profesională, în condiţiile legii[1], iar competenţa profesională drept capacitatea de a realiza activităţile cerute la locul de muncă la nivelul calitativ specificat în standardul ocupaţional[2]. Standardul ocupaţional este documentul care precizează unităţile de competenţă şi nivelul calitativ asociat rezultatelor activităţilor cuprinse  într-o ocupaţie[3].

Programele de formare profesională trebuie să cuprindă următoarele elemente: obiectivele programului de formare profesională exprimate în competenţe profesionale ce urmează să fie dobândite, durata de pregătire necesară, număr minim şi maxim de participanţi, calificarea formatorilor, programa de pregătire, mijloacele şi metodele prin care se asigură transmiterea si asimilarea cunoştinţelor, resurse necesare formării şi procedura de evaluarea în conformitatea cu programa şi obiectivele propuse[4].

Codul muncii din România prevede că angajatul are dreptul la concedii pentru pregătirea profesională suplimentară. Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani[5]. Formarea profesională are următoarele obiective: adaptarea salariatului la cerinţele postului de muncă, obţinerea unei calificări profesionale, actualizarea cunoştinţele şi deprinderilor specifice postului, reconversia profesională datorată restructurărilor socioeconomice, dobândirea unor cunoştinţe avansate, moderne, prevenirea riscului şomajului, promovarea în muncă şi dezvoltarea carierei profesionale[6]. Formarea profesională poate fi sub forma stagiilor de pregătire, participarea la cursuri organizate de companie, stagii de practică, ucenicie sau formare individuală[7]. Concediul poate fi plătit de către angajator sau nu. Concediul poate dura de la 80 de ore până la 10 zile, iar în cazul concediul fără plată, acesta poate fi fracţionat de-a lungul unui an.[8] Acordarea plăţii pentru concediul de formare profesională se acordă astfel: cel puţin o dată la doi ani, dacă compania are peste 21 de angajaţi şi cel puţin o dată la 3 ani, dacă compania are sub 21 de angajaţi[9].

Prin Legea Educaţiei Naţionale actualizată şi adoptată în 2011 se reglementează tipurile de educaţie specifice învăţării de-a lungul vieţii. Astfel, prin articolul 330, educaţia formală este definită drept învăţarea organizată şi structurată, care se realizează într-un cadru instituţionalizat şi se fundamentează pe o proiectare didactică explicită. Învăţarea nonformală este definită ca învăţarea integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate diferi ca durată, iar învăţarea informală este rezultatul unor activităţi zilnice legate de muncă, mediul familial, timpul liber şi nu este organizată sau structurată din punct de vedere al obiectivelor, duratei sau sprijinului pentru învăţare[10].

Instituţiile în care se realizează educaţia formală, informală şi nonformală sunt descrise în articolul 331. Astfel, instituţiile care pot realiza experienţe de învăţare nonformală sunt: centre de îngrijire şi protecţie a copilului, palate şi cluburi ale elevilor, la locul de muncă, instituţii culturale, dar şi asociaţii profesionale, culturale, sindicale, organizaţii nonguvernamentale. Experienţele informale se realizează în cadrul instituţiilor care organizează acte educative formale şi nonformale, dar aceste experienţe sunt neintenţionate şi neconştientizate[11]. Evaluarea şi recunoaşterea competenţelor obţinute în alte contexte de învăţare decât cele formale este acordată de un centru de evaluare acreditat pentru profesia respectivă, prin acordarea de certificat de calificare sau certificat de competenţe profesionale[12].

 ART. 192

(1) Formarea profesionalã a salariaţilor are urmãtoarele obiective principale:
a) adaptarea salariatului la cerinţele postului sau ale locului de muncã;
b) obţinerea unei calificãri profesionale;
c) actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice postului şi locului de muncã şi perfecţionarea pregãtirii profesionale pentru ocupaţia de bazã;
d) reconversia profesionalã determinatã de restructurãri socioeconomice;
e) dobândirea unor cunoştinţe avansate, a unor metode şi procedee moderne, necesare pentru realizarea activitãţilor profesionale;
f) prevenirea riscului şomajului;
g) promovarea în muncã şi dezvoltarea carierei profesionale.
(2) Formarea profesionalã şi evaluarea cunoştinţelor se fac pe baza standardelor ocupaţionale.

ART. 193
Formarea profesionalã a salariaţilor se poate realiza prin urmãtoarele forme:
a) participarea la cursuri organizate de cãtre angajator sau de cãtre furnizorii de servicii de formare profesionalã din ţarã ori din strãinãtate;
b) stagii de adaptare profesionalã la cerinţele postului şi ale locului de muncã;
c) stagii de practicã şi specializare în ţarã şi în strãinãtate;
d) ucenicie organizatã la locul de muncã;
e) formare individualizatã;
f) alte forme de pregãtire convenite între angajator şi salariat.

ART. 194
(1) Angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesionalã pentru toţi salariaţii, dupã cum urmeazã:
a) cel puţin o datã la 2 ani, dacã au cel puţin 21 de salariaţi;
b) cel puţin o datã la 3 ani, dacã au sub 21 de salariaţi.
(2) Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesionalã, asiguratã în condiţiile alin. (1), se suportã de cãtre angajatori.

ART. 195
(1) Angajatorul persoanã juridicã care are mai mult de 20 de salariaţi elaboreazã anual şi aplicã planuri de formare profesionalã, cu consultarea sindicatului sau, dupã caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
(2) Planul de formare profesionalã elaborat conform prevederilor alin. (1) devine anexã la contractul colectiv de muncã încheiat la nivel de unitate.
(3) Salariaţii au dreptul sã fie informaţi cu privire la conţinutul planului de formare profesionalã.

ART. 196
(1) Participarea la formarea profesionalã poate avea loc la iniţiativa angajatorului sau la iniţiativa salariatului.
(2) Modalitatea concretã de formare profesionalã, drepturile şi obligaţiile pãrţilor, durata formãrii profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesionalã, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionalã, se stabilesc prin acordul pãrţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncã.

ART. 197
(1) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionalã este iniţiatã de angajator, toate cheltuielile ocazionate de aceastã participare sunt suportate de cãtre acesta.
(2) Pe perioada participãrii la cursurile sau stagiile de formare profesionalã conform alin. (1), salariatul va beneficia, pe toatã durata formãrii profesionale, de toate drepturile salariale deţinute.
(3) Pe perioada participãrii la cursurile sau stagiile de formare profesionalã conform alin. (1), salariatul beneficiazã de vechime la acel loc de muncã, aceastã perioadã fiind consideratã stagiu de cotizare în sistemul asigurãrilor sociale de stat.

ART. 198
(1) Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionalã, în condiţiile art. 197 alin. (1), nu pot avea iniţiativa încetãrii contractului individual de muncã pentru o perioadã stabilitã prin act adiţional.
(2) Durata obligaţiei salariatului de a presta muncã în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionalã, precum şi orice alte aspecte în legãturã cu obligaţiile salariatului, ulterioare formãrii profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncã.
(3) Nerespectarea de cãtre salariat a dispoziţiei prevãzute la alin. (1) determinã obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregãtirea sa profesionalã, proporţional cu perioada nelucratã din perioada stabilitã conform actului adiţional la contractul individual de muncã.
(4) Obligaţia prevãzutã la alin. (3) revine şi salariaţilor care au fost concediaţi în perioada stabilitã prin actul adiţional, pentru motive disciplinare, sau al cãror contract individual de muncã a încetat ca urmare a arestãrii preventive pentru o perioadã mai mare de 60 de zile, a condamnãrii printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pentru o infracţiune în legãturã cu munca lor, precum şi în cazul în care instanţa penalã a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

ART. 199
(1) În cazul în care salariatul este cel care are iniţiativa participãrii la o formã de pregãtire profesionalã cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului împreunã cu sindicatul sau, dupã caz, cu reprezentanţii salariaţilor.
(2) Angajatorul va decide cu privire la cererea formulatã de salariat potrivit alin. (1), în termen de 15 zile de la primirea solicitãrii. Totodatã angajatorul va decide cu privire la condiţiile în care va permite salariatului participarea la forma de pregãtire profesionalã, inclusiv dacã va suporta în totalitate sau în parte costul ocazionat de aceasta.

ART. 200
Salariaţii care au încheiat un act adiţional la contractul individual de muncã cu privire la formarea profesionalã pot primi în afara salariului corespunzãtor locului de muncã şi alte avantaje în naturã pentru formarea profesionalã.

(Codul Muncii 2011: Formarea profesionala – Dispozitii generale)