Nu întotdeauna legislaţia fiscală este scrisă pe înţelesul tuturor de către cei care au gândit-o. Trebuie să fii un cititor avizat ca să o înţelegi şi mai ales s-o interpretezi. În caz contrar, riști penalizarea cu amenzi fiscale.
Mai jos sunt câteva exemple din legislaţia fiscală interpretate pe înţelesul tuturor
6 amenzi fiscale frecvente
1. Ce faci în situaţia în care casa de marcat nu funcţionează și ce amenzi fiscale sunt?
În situaţia în care aparatul de marcat cu memorie fiscală (aceasta este denumirea sub care este numită casa de marcat în legislaţie) trebuie ca în primul rând să anunţăm unitatea service cu care avem contract de service. Notificarea unităţii de service se va face în scris (trebuie să avem confirmarea unităţii de service că a luat la cunoştinţă de notificare).
Până la remedierea problemei de către unitatea service, operatorul economic va înregistra operaţiunile de vânzare cu amănuntul (fiecare în parte) într-un caiet special ( care se livrează odată cu aparatul de marcat cu memorie fiscală şi care trebuie şnuruit şi ştampilat de organul fiscal de care aparţine operatorul economic) de catre furnizorul casei de marcat. Aceste înregistrări se fac cronologic şi sistematic până la remedierea aparatului de marcat cu memorie fiscală.
În perioada cât aparatul de marcat cu memorie fiscală este defect, operatorul economic va emite la solicitarea clienţilor factură fiscală şi chitanţă de încasare cu numerar. În situaţia în care contravaloarea produselor comercializate se achită cu instrumente de plată fără numerar (card, CEC) pe factura emisă clienţilor se va face această precizare.
După remedierea problemei la aparatul de marcat cu memorie fiscală, operatorul economic va emite o factură cu valoarea totală a vânzărilor cu amănuntul făcută în perioada cât aparatul de marcat cu memorie fiscală a fost defect şi va emite un bon fiscal pentru toată suma încasată cu numerar.
Dacă operatorul economic nu face dovada anunţării unităţii de service autorizată şi nu a completat caietul special cu sumele în numerar încasate aceasta va fi tratată de organul fiscal ca ’’neemiterea bonului fiscal pentru toate sumele încasate …’’.
Ce amenzi fiscale pot fi aplicate de organul fiscal în situaţia de mai sus sunt:
- art. 10 lit. i din OUG nr. 28 pe 1999 rep. ’’ nerespectarea de către utilizatori a obligaţiei de a anunţa unitatea acreditată pentru service desemnată de distribuitorul autorizat ori, după caz, distribuitorul sau reprezentantul acestuia, în momentul constatării defectării aparatelor de marcat electronice fiscale’’;
Sancţiunea este amendă în cuantum de 3.000 lei aplicată operatorului economic; - art. 10 lit. c OUG nr. 28 pe 1999 rep. ’’neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate, serviciile prestate sau bacşişurile încasate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului, ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, valoarea bacşişurilor încasate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferenţa până la preţul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8);’’
Ce amenzi fiscale se aplică potrivit acestui articol operatorului economic:
- (i) cu avertisment în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 lei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;
- (ii) cu amendă în cuantum de 3.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;
- (iii) cu amendă în cuantum de 12.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este cuprinsă între 300 lei şi 1.000 lei inclusiv, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;
- (iv) cu amendă în cuantum de 17.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este cuprinsă între 300 lei şi 1.000 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;
- (v) cu amendă în cuantum de la 22.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este mai mare de 1.000 lei, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;
- (vii) suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, pentru 30 de zile, începând cu cea de-a doua sancţiune aplicată la aceeaşi unitate într-un interval de 24 de luni în situaţiile prevăzute la pct. (iv) şi (vi), indiferent pentru care dintre situaţiile prevăzute la pct. (i)—(vi) a fost aplicată sancţiunea prima dată în cadrul termenului de 24 de luni;
- (viii) în situaţiile prevăzute la pct. (vii), dacă operatorul economic achită amenda contravenţională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum şi o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancţiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat, poate fi achitată la Casa de Economii şi Consemnaţiuni — C.E.C. — S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului şi nu se restituie în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanţa de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Termenul de 24 de ore curge de la data înregistrării la registratura organului constatator a dovezii achitării sau de la data confirmării de primire dacă aceasta a fost transmisă prin poştă.
2. Intervenţii ca aparatul de marcat cu memorie fiscală și amenzi fiscale:
- Toate intervenţiile care se fac la aparatul de marcat cu memorie fiscală se înscriu în cartea casei de intervenţii a aparatul de marcat cu memorie fiscală (care se livrează odată cu aparatul de marcat cu memorie fiscală) de catre reprezentantul firmei furnizoare;
- Obligativitatea înscrierii intervenţiilor efectuate asupra aparatului de marcat cu memorie fiscală revine tehnicianului unităţii service care face intervenţia;
- Operatorul economic deţinător al aparatului de marcat cu memorie fiscală are însă obligaţia să se asigure că orice intervenţie făcută asupra aparatului de marcat cu memorie fiscală este înscrisă în cartea de intervenţii de tehnicianul service.
art. 10 lit. p din OUG nr. 28 pe 1999 rep. ’’ nerespectarea obligaţiei de a păstra, de a completa şi de a actualiza cartea de intervenţii prevăzută la 5 alin. (3), dosarul de asistenţă tehnică prevăzut la art. 5 alin. (12)’’.
Sancţiunea este amendă în cuantum de 9.000 lei aplicată operatorului economic.
art. 10 lit. p din OUG nr. 28 pe 1999 rep. ’’ nerespectarea obligaţiei de a păstra, de a completa şi de a actualiza cartea de intervenţii prevăzută la 5 alin. (3), dosarul de asistenţă tehnică prevăzut la art. 5 alin. (12)’’
Sancţiunea este amendă în cuantum de 9.000 lei aplicată operatorului economic.
3. Campaniile Black Friday și amenzi fiscale aferente
Campaniile Black Friday sunt considerate vânzări cu preţ redus, în sensul OG nr. 99 pe 2000. Prin vânzări cu preţ redus se înţelege:
- vânzări de lichidare;
- vânzări de soldare;
- vânzări efectuate în structuri de vânzare denumite magazin de fabrică sau depozit de fabrică;
- vânzări promoţionale;
- vânzări ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, după ce evenimentul a trecut şi este evident că produsele respective numai pot fi vândute în condiţii comerciale normale;
- vânzări ale produselor care într-o perioadă de 3 luni de la aprovizionare nu au fost vândute;
- vânzări accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapidă sau a căror conservare nu mai poate fi asigurată până la limita termenului de valabilitate;
- vânzarea unui produs la un preţ aliniat la cel legal practicat de ceilalţi comercianţi din aceeaşi zonă comercială, pentru acelaşi produs, determinat de mediul concurenţial;
- vânzarea produselor cu caracteristici identice, ale căror preţuri de reaprovizionare s-au diminuat.
Campaniile Black Friday sunt tratate de către organele de control abilitate ca vânzări promoţionale aşa că, trebuie avute în vedere toate aceste aspecte :
– pot fi considerate vânzări promoţionale care înseamnă vânzările cu amănuntul/vânzările cash and carry/prestările de servicii de piaţă care pot avea loc în orice perioadă a anului, fără să facă obiectul notificării ( art. 32 din OG 99 pe 2000 modif. şi rep. ), cu condiţia ca:
- să nu fie efectuate în pierdere;
- să se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile, precum şi la servicii vândute ori, după caz, prestate în mod curent;
- produsele şi serviciile promovate trebuie să existe la vânzare pe durata întregii perioade anunţate a vânzărilor
promoţionale sau comerciantul va informa consumatorii că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil.
Dacă sunt indeplinite TOATE condiţiile de mai sus, comerciantul nu are obligaţia notificării acestei campanii.
Informații fiscale și amenzi fiscale:
Nerespectarea condiţiilor de mai sus atrage tratarea campaniei Black Friday în alte condiţii (vînzări ) care pot fi sancţionate de organele de control cu amendă şi sancţiuni complementare (confiscări şi suspendări de activitate).
4. Role casa de marcat se pastrează 2 ani, raportul de gestiune zilnică Z 5 ani
Conform art. 4 alin (3) din OUG nr. 28 pe 1999 modificată şi republicată ’’ rola-jurnal emisă cu aparatul de marcat electronic fiscal definit la art. 3 alin. (1):
– este documentul pe care se înscriu toate datele din bonurile fiscale şi se păstrează în arhiva operatorilor economici timp de 2 ani de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia a fost întocmit.’’
Conform art. 4 alin (8) din OUG nr. 28 pe 1999 modificată şi republicată ’’ Registrul special prevăzut la art. 1 alin. (8) şi raportul fiscal de închidere zilnică (raport Z n. a.) sunt documente avute în vedere de către organele fiscale cu ocazia verificării veniturilor care stau la baza determinării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.
– Registrul special prevăzut la art. 1 alin. (8) se arhivează şi se păstrează pe o perioadă de 10 ani;
– Raport de gestiune zilnică, pe o perioadă de 5 ani.’’
Anaf aplică amenzi fiscale în cuantum de 9.000 lei în cazul nerespectării de către operatorul economic a acestor obligaţii.
5. Seriile facturilor nu se mai înregistreaza la Adminisţratia Finanţelor Publice
Pentru a fi în legalitate, operatorul economic va emite intern ’’Decizia cu privire la nomerotarea documentelor financiar contabile’’ conform OMFP nr. 2634 pe 2015 pe care îl puteţi găsi la această adresă (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/OMFP_2634_2015.pdf)
6. Despre bon fiscal gresit și amenzi fiscale aferente
Denumirea produsului/serviciului livrat/prestat menţionat pe bonul fiscal trebuie să corespundă cu produsul/serviciul livrat/prestat în realitate clientului.
Conform art. 4 alin(1) din OUG 28 pe 1999 modificată şi republicată:
– să nu avem un bon fiscal greșit, trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele date:
- denumirea şi codul de identificare fiscală ale operatorului economic emitent;
- adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal;
- logotipul şi seria fiscală ale aparatului; numărul de ordine;
- data şi ora emiterii;
- denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat;
- preţul sau tariful unitar;
- cantitatea;
- valoarea pe fiecare operaţiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă;
- valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată;
- valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă;
- valoarea totală a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum şi valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.
Prin denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat se înţelege denumirea exactă (ceea ce este scris pe eticheta produsului sau serviciului livrat/prestat ex. Coca Cola 250 ml; Kent nr. 4 etc…). Nu sunt acceptate denumirile generice ca băutură răcoritoare, ţigări etc.
– art. 10 lit. f din OUG nr. 28 pe 1999 modificată şi republicată (emiterea bonului fiscal conţinând date eronate, altele decât cele prevăzute la lit. c), sau fără ca acesta să conţină toate datele prevăzute la art. 4 alin. (1) sau alin. (2), după caz ).
Se aplică amenzi fiscale în cuantum de 3.000 lei în cazul nerespectării de către operatorul economic a acestor obligaţii.
Articol scris de: Constantin Teodor
Despre autor: Constantin Teodor, are 25 ani vechime în activitatea de control fiscal. El cunoaște în amănunt legislația pe care o expune. Este familiarizat cu cele mai frecvente greșeli, cunoaște cele mai frecvente amenzi ANAF și poate fi pentru tine cea mai bună ocazie să ai în fața ta un specialist ANAF pe care-l poți întreba orice fără să primești amendă.
Vezi detaliile cursului susținut de Constantin Teodor și cum poți preveni luarea de amenzi ANAF, participând la Cursul de Prevenire Amenzi ANAF prin click aici