Ca parte a acțiunilor pentru sustenabilitatea proiectului, Extreme Training își respectă angajamentul fața de membrii grupului țintă și instituțiile finanțatoare și organizează un seminar gratuit adresat persoanelor care au inițiat sau doresc să inițieze o activitate antreprenorială.[/feature_box]
Seminarul gratuit Antreprenoriat – talent sau abilitate îndrumă spre simplificarea lucrurilor, înfăţişează concret ce trebuie să îmbunătăţim pentru a ajunge să gândim ca nişte antreprenori. Vei înţelege care sunt paşii de urmat pentru ca şi tu să îţi pui ideile în practică, să îţi construieşti un mecanism personalizat de generare a succesului.
- De ce nu suntem cu toţii “patroni”?
- Poate fi dobândit spiritul antreprenorial sau este un talent înnăscut?
- Care este vârsta ideală pentru a porni o afacere?
Sunt doar câteva dintre întrebările ce urmează a fi discutate. Vei vedea că lucrurile, în complexitatea lor aparentă, pot fi, de fapt, foarte simple!
[divider style=”10″]
Dacă îţi doreşti:
- să ştii care sunt abilităţile pe care le poţi dezvolta astfel încât să ajungi să vezi potenţialul din spatele riscurilor;
- să-ţi poţi identifica chiar tu calităţile specifice gândirii antreprenoriale;
- să afli care este adevărul din spatele principalelor mituri despre antreprenori.
Sau dacă, pur şi simplu,:
- recunoşti în tine nevoia de a îţi depăşi limitele;
- recunoşti în tine nevoia de a îţi folosi potenţialul pentru a-ţi demara propria afacere;
- ai idei dar încă îţi lipseşte “ceva-ul” pentru a le pune în practică
….vino la seminarul gratuit Antreprenoriat – talent sau abilitate în data de 22 septembrie.Vei înţelege că şi lumea ta este plină de posibilităţi şi idei excelente!
[feature_box style=”8″ only_advanced=”There%20are%20no%20title%20options%20for%20the%20choosen%20style” alignment=”center”]Locul de desfășurare: sediul Extreme Training, Str. Ernest Juvara, nr. 18, etaj 1
Data: 22 septembrie
Program: 18,00-21,00[/feature_box]
Tematica seminarului Antreprenoriat – talent sau abilitate:
- Ce este spiritul antreprenorial?
- Aptitudini specifice gândirii antreprenoriale
- Mit sau realitate?
- Ponturi pentru activarea atitudinii întreprinzătoare
Trainer – Ioana Stoica
“Sunt creatorul proriului meu drum, ştiu că şi tu poţi face asta! Eşti muza mea, o sursă valoroasă de inspiraţie şi învăţături!
Mi-am găsit fericirea în faptul că nimic nu este perfect. Dacă ar fi fost altfel…sunt convinsă că ne-am fi plictisit teribil!
Totul este posibil!.. Pentru că nu există “nu pot”, ci doar “nu vreau”! Nu vedem limite decât atunci când ni le creăm singuri! În lumea noastră plină de oportunităţi, dezamăgirea, refuzurile, eşecurile – sunt pregătirea pentru succes! Un capăt de drum este şi o cale nedescoperită încă!”
Educaţie şi dezvoltare profesională:
- Licenţiat în Filologie – Limbi străine: Rusă – Hindi, Universitatea Bucureşti
- Absolvent al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă Română
- “Competenţe antreprenoriale” – certificat de Autoritatea Naţională pentru Calificări din România
- “Train the trainers”, Formator autorizat ANC
Experienţă:
- Manager de Recrutare şi Trainer – Passing Through Jobs UK
- Titular/Administrator al “Stoica F. Ioana” Întreprindere Individuală – domeniu principal de activitate: Vânzări/Comerţ
- Agent Servicii Clienţi în Turism/Ticketing – Walter Services SRL
- Agent Transport – Operaţiuni Sol – SC CNTAR Tarom SA
- Dispecer Taxi, Adjunct Şef Departament – CN AB SA
[feature_box style=”23″ only_advanced=”There are no title options for the choosen style” alignment=”center”]
- Înscrierea se face prin completarea formularului de mai jos.
- Persoanele înscrise (care au furnizat informaţii corecte în formularul de înscriere) vor primi un e-mail de confirmare (vă rugăm să verificaţi atât folderul inbox, cât şi bulk). Întrucat locurile sunt limitate, vor fi selectaţi primii înscrişi din listă.
- Accesul este GRATUIT în baza completării formularului de participare (formular grup ţintă) ce va fi primit pe email de persoanele înscrise și care poate fi completat şi în cadrul seminarului.[/feature_box]
Înscrierile pentru acest eveniment au fost oprite întrucât locurile disponibile au fost ocupate. Va mulțumim pentru interesul manifestat față de acest eveniment!
Proiectul „Fii Genial” (www.fii-genial.ro )
O șansă în plus pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
S.C. EXTREME TRAINING S.R.L. în parteneriat cu S.C Solid Consult Time S.R.L. a derulat proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni!”, intitulat „FII GENIAL!”.
Proiectul a început la 1 noiembrie 2010 și s-a încheiat la 31 octombrie 2012.
Obiectivul general al proiectului l-a constituit „Promovarea şi implementarea unui pachet integrat de servicii de informare, de formare profesională şi de consultanţă/asistenţă în vederea iniţierii unei activităţi independente în vederea atragerii şi menţinerii a cât mai multor persoane aparţinând grupului ţintă pe piaţa muncii.„