Caută
Close this search box.

Beneficiile șahului |Cum ne influențează șahul deciziile, viața și afacerile?

beneficiile sahului

Mi-am propus să scriu acest articol,  având în minte modul în care învățarea șahului, ne influențează gândirea și deciziile, în afara tablei de șah.

Nu e deloc ușor să  înțelegem cum învățarea unui joc, ne-ar putea influenta deciziile de zi cu zi, sau planurile pe care ni le facem, pe termen lung. De fapt, nu putem vedea acest lucru în niciun caz, așa cum privim o fotografie. Întâmplarea face ca am avut șansa sa trăiesc în ”lumea șahului”, cunoscând astfel, mulți practicanți ai acestui sport la cel mai înalt nivel pe durata a mai multor zeci de ani.  Am putut analiza modul în care ei iau deciziile  de zi cu zi, cât și modul în care își proiectează planuri pe termen lung.

Eu însumi fiind practicant al acestui sport, am extins cercetarea și asupra mea astfel încât, am ajuns să studiez din aceiași perspectivă, atât universul exterior cât și pe cel interior:)

Nu doresc să mă refer aici, la avantajele învățării șahului, cele care au fost îndelung studiate in cele mai riguroase condiții științifice. Acestea în general, scot în evidență faptul că practicanții șahului, în special elevii, pot învață mai repede și mai ușor matematica, își dezvolta  mai repede gândirea abstractă, se pot concentra mai bine și  își îmbunătățesc memoria as spune, by default.

Beneficiile șahului – Cum ne influențează șahul deciziile, viața și afacerile?

”Sportul minții”, mai poate fi privit si ca un vast ”poligon al încercărilor simbolice”. În acest spațiu cu 64 de pătratele, greșelile pe care le faci, nu te costa nimic mai mult, decât o partida pierdută. Avantajul înfrângerii e incontestabil mai mare, deoarece îți lasă marea șansă de a te autoevalua, autocunoaște și  atotstăpâni.

Aceste ”înfrângeri de etapă” pe care le suferim pe tabla de șah, duc în final la una din cele mai mari victorii pe care le putem obține în domeniul educației și anume AUTOEDUCAREA.

Doresc să evidențiez și alte beneficii care de multe ori sunt trecute cu vederea dar care pot aduce plusuri neașteptate în viața celor care practică șahul.

Voi încerca să dau câteva exemple, care sper că vă vor trezi curiozitatea.

De asemenea,  cred ca acestea pot ilustra faptul că învățând și practicând șahul, poți sa obții un tip de inteligenta convertibil în viața de zi cu zi.

Șahul, poate fi o mare sursă de inspirație, pentru decizii de tot felul. Nu e deloc greu să observăm ca șahul apare în poezii și  cântece, se fac comparații între șah și politică, între șah și fotbal e.t.c

Dând spre exemplu un search pe Youtube și  căutând  cântece care sa conțină în titlu cuvântul ”șah”, m-am bucurat sa descopăr melodii despre șah, pe toate palierele culturale.

Una din melodii ”șah-mat” interpretata de Frank, m-a amuzat teribil pentru ca ”eroul” principal din respectiva piesa, se numește Dacian:).

Împactul șahului în societate

De asemenea, în literatura găsim nenumărate momente în care scriitorii s-au folosit de șah, pentru a face comparații între acest joc si o anume situație din viața reală. Cele mai dese comparații sunt puse pe seama ”reginei” și a ”nebunului”. Aici terenul de cercetare cred ca nu ar avea limite, îmi amintesc totuși o comparație extrem de sugestiva pe care  as dori sa o împărtășesc.

In 1789, in timpul revoluției Franceze, un mare șahist pe nume Philidor a definit pionii ca fiind ”sufletul șahului”. Aceasta comparație, a animat mulți oameni din cafenelele Parisului și a trezit sentimentul că omul de rând este de fapt cel mai important, în orice ecuație politica. De aici și până la scânteia revoluției, a fost doar un pas.

Voi adaugă alte câteva observații și sper să vă trezesc curiozitatea, pentru a descoperi voi singuri, legături între șah și viață.

Beneficiile șahului în afaceri, investiții și nu numai

Să ne gândim puțin, la modul în care învățam șah.

Avem un set de reguli, pentru modul în care piesele se deplasează și interacționează între ele, pe tabla de șah.

El  seamănă ca structura, cu multe regulamente din viața obișnuită.

Regulile fac ca o partida de șah sa se poată desfășura, la fel cum tot regulile fac ca de exemplu, sistemul economic sa poată fi funcțional.

Apoi, la șah învățam ”elementele strategiei”.

Siguranța regelui, ocuparea centrului, schimburile. e.t.c.

Ne putem gândi la o comparație (să spunem că am ales-o întâmplător:), la asemănarea dintre șah și zona financiara. De exemplu, putem constata că și aici, exista elemente de strategie.

La o privire mai atentă, e simplu să constatam ca Elementul Strategiei din șah, numit ”siguranța regelui”, oglindește un principiu care se află și in zona financiară, numit ”managementul riscului financiar”. Daca un jucător de șah stăpânește elementul strategiei ”siguranța regelui”, nu-i va fi deloc greu sa înțeleagă, ”managementul riscului financiar”, chiar va avea sentimente de deja vu:).

Apoi, ne putem gândi, la elementul strategiei din șah, numit ”schimbul”.

Intre schimburi de piese si schimburile comerciale, se pot face analogii la nesfârșit.

Spre exemplu, un cal valorează 3 puncte. Același cal, într-o situație dinamica, poate valora mai mult decât o regina. Înțelegerea modului în care trebuie să facem schimburi, dezvoltă în noi, calități incontestabile de negociere.

Același lucru se poate spune și despre schimburile comerciale.  Un produs poate valora mai mult sau mai puțin, totul ține de modul în care vânzătorul/negociatorul, reușește să îl pună in valoare.

Ocuparea centrului

Un ultim exemplu. La șah învățam ca ”ocuparea centrului”, este un principiu al strategiei.

Economia folosește cuvântul ”monopol” pentru aceeași idee.

Revenind la ideea de baza a acestui articol, aș încheia cu un gând, care ar putea sa vă pună pe gânduri și să vă trezească curiozitatea despre ce ar însemna învățarea șahului și analogiile care se pot face între acest joc și viață în general.

”La fel cum fitness-ul dezvolta și modelează musculatura, tot așa putem spune despre șah, că dezvoltă și modelează gândirea”

Scris de Dacian Pribeanu
Coach Brain Skills

Dacian Pribeanu este multiplu campion național la șah pentru nevăzători (14 titluri) și singurul maestru nevăzător din Romania din cadrul Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), ocupând de-a lungul timpului numeroase poziții onorante la nivel mondial dintre care amintim: medalia de aur la Cupa Mondială pe echipe a jucătorilor cu deficiente vizuale desfășurată̆ la Zaragoza-Spania in 2013; membru al Selecționatei Mondiale a jucătorilor cu deficiențe vizuale, luând parte la Olimpiada de la Dresda-Germania in 2008 si Torino-Italia in 2006.Dacian a dezvoltat programul Coaching Brain Skills, un program individual ce vizează și modelează gândirea. 

Programul „Coaching Brain Skills” este o călătorie fascinantă în lumea șahului, în urma căreia autocunoașterea, stăpânirea, empatia și gestionarea eficientă a relațiilor și a resurselor ne așteaptă ca recompense, la final. Deciziile pe care le luam în șah, au o legătura evidentă cu cele pe care le luam zi de zi: piesele devin resurse, matul devine obiectivul strategic de atins, inițierea de schimburi de piese cere abilități de negociator, schimburile efective de pe tabla de șah pot fi privite ca fiind tranzacții, sacrificiile devin investiții pe termen lung și multe alte similitudini reale și interesante vor fi descoperite și aprofundate în acest program individual.

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!