Caută
Close this search box.

Bucurie – Cum privesti prin lentila bucuriei?

bucurie

Lentila Bucuriei Lentila Bucuriei

Sunt lucruri care ne bucură mai mult, altele mai puțin. Cele mai multe lucruri sau evenimente sunt cele care ne rămân indiferente. Poți să citești acest articol și să fii și mai relaxat și să conștientizezi că poți să te bucuri de viață mai mult decât de obicei.

Sunt multe lucruri care ne bucură. În aparență nouă ne plac și ne este indiferent dacă altora le par mai ciudate. Ne poate bucura un zâmbet, ne poate bucura un joc de cărți, ne poate bucura o melodie frumoasă sau un joc de șah. Fiecare cu micile lui nebunii sau micile plăceri, sunt ale fiecăruia dintre noi. Aceste mici bucurii ne fac viața mai frumoasă. Sunt și multe lucruri pe care ni le dorim. Pe mulți dintre noi, lucrurile pe care nu le avem, dar ni le dorim, ne fac nefericiți.

Sunt lucruri care nu pot fi schimbate,însă sunt și multe lucruri care se pot schimba. Ce-ți propun nu este nici să te schimbi, nici să rămâi la fel. Îți propun să schimbi puțin unghiul din care privești lucrurile care-ți sunt indiferente. Rutina zilnică, nu degeaba se numește rutină, te macină cel mai mult. Îti propun ca fiecare lucru care ți se întamplă să-l privești prin lentila bucuriei. Poți să-l privești și cu puțin umor pentru că te va bucura și mai mult și vei avea o stare de spirit pozitivă. Bucură-te de fiecare lucru care ți se întamplă chiar și atunci când el face parte din rutina zilnică! Bucură-te când vezi un copil râzând sau când mergi la un film! Bucură-te când bei un suc! Un suc costă un dolar, iar milioane de oameni trăiesc în lume cu mai puțin de un dolar pe zi! Bucură-te când auzi că unui prieten i s-a întâmplat ceva bun! Bucură-te din suflet și spune-i acest lucru. Bucură-te de momentul în care cineva te strânge în brațe! Trăiește din plin clipa! Bucură-te de lumina soarelui și de răsărit, bucură-te de verdele din jurul tău! Admiră-te pe tine de câte ori faci un lucru bun! Nu-i deajuns să muncești, trebuie să te și bucuri că ai ocazia să muncești, sunt milioane de oameni care nu-și găsesc un loc de muncă. Bucură-te dimineața pentru că urmează o nouă zi în care tu te poți bucura de fiecare clipă, sute de oameni se culcă seara, iar dimineața nu se mai trezesc! Bucură-te că ai prieteni, poate unii dintre ei chiar merită statutul de prieteni! Bucură-te când vezi pe cineva zâmbind, cu sigurantă există un motiv pentru care se bucură. Ajungi seara acasă, gandește-te la lucrurile care te-au bucurat. Încearcă să vezi prin lentila bucuriei fiecare lucru care ți se întâmplă. Poți să simți că merită să te bucuri. Invidia omoară bucuria. Bucură-te de binele altuia și încearcă să înveți de la el! Bucură-te că ai de la cine învăța!

Te mai poți bucura de ceva permanent. Poți să te bucuri că ai posibilitatea să te bucuri permanent de fiecare lucru. În plus, puteai să nu te naști. Bucură-te că exiști, că respiri, că vezi și că simți! Lucrurile care-ți sunt indiferente sunt lucrurile care te pot bucura, trebuie numai să accepți ca aceste lucruri să te bucure. Folosește lentila bucuriei și zâmbește, iar din când în când folosește lentila umorului. Amuză-te că lucrurile sunt într-un fel și nu altfel. Uneori nu este bine să iei lucrurile prea în serios. Înainte de a lua lucrurile în serios zâmbește! Oamenii, de multe ori se iau prea în serios și devin ridicoli. Bucură-te de viață și de slujbă.

Vestea bună este că poți folosi lentila bucuriei gratis. Câștigi bună dispoziție, o stare de spirit mai bună. Și cum un lucru rău nu vine niciodată singur, la fel nici un lucru bun nu vine niciodată singur. O bucurie va aduce cu ea o altă bucurie, iar un zâmbet va aduce alt zâmbet.  Trăiește clipa și bucură-te! Poți să simți acum și să vezi că și lucrurile mici pot fi motive de bucurie. Încearcă acest lucru de câteva ori și încet încet te vei obișnui. Poate că te întrebi ce rost are? Are un rost, și anume acela de a fi fericit în primul rând cu ceea ce ai și să vrei ceea ce ai. Poți să vrei și ceea ce nu ai, însă, înainte de toate bucură-te de ceea ce ai. Și eu o să mă bucur dacă voi primi feedback-ul tău pe manager@traininguri.ro sau printr-un comentariu mai jos, dar și mai mult, o să mă bucur dacă ai citit acest articol până la capăt, iar acum îți spui: merită să mă bucur în primul rând de ceea ce am!

Scris de Marian Rujoiu
Trainer Extreme Training, The way to excellence
https://www.traininguri.ro
http://www.marian-rujoiu.ro

Îți doresc să ai o zi plină de bucurii!

Alege Excelenţa! Alege Extreme Training! Alege să fii mai bun!
Am întrebat si oamenii ce putem să facem pentru a ne bucura de viaţă, cum am ajuns de uităm să zâmbim aşa cum fac copiii. Vezi răspunsurile video iar apoi lasă-ne şi părerea sau sfatul tău printr-un comentariu!

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!