Caută
Close this search box.

Cum sa convingi pentru a obtine o argumentare de succes?


Cum sa argumentezi cu succesCum să ai o argumentare reușită?

Dintotdeauna mi s-a părut o artă să știi ce să spui, cum să spui și cum sa convingi ca să obții ceea ce vrei pentru a avea o argumentare de succes. De mic copil îmi pregăteam cu multă atenție argumentările în fața părinților ca să obțin ceea ce îmi doream. Câteodată obțineam, câteodată nu obțineam ce doream, dar în timp am început să îmi dau seama cum gândeau ei. Astfel am învățat să le anticipez gândirea și implicit să-mi construiesc argumentele și asta îmi dădea posibilitatea să-mi pregătesc mai bine speach-ul. Cu timpul am învățat regulile de bază și tehnica argumentării.

Argumentare este de  fapt o comunicare eficientă și corectă, în care oferi explicații, prezinți dovezi clare, dai exemple și tragi o concluzie, în încercarea de a susține o afirmație. Este flexibilă, pentru că oferi șansa interlocutorului să-și expună și el propria argumentare, și ne oferă posibilitatea să-i înțelegem mai bine pe ceilalți, să ieșim din subiectivism, să gândim cu claritate.

Dacă înveți arta argumentării îți cresc exponențial șansele pentru succes. Imaginează-ți că ai o abilitate secretă care îți permite să convingi oamenii ca să obții ceea ce îți dorești.

Hai să vedem care sunt cele 10 artibute pentru a învăța cum sa convingi și să obții o argumentare reușită:

1. Conștientizează importanța  argumentării

În primul rând trebuie să devii conștient de importanța argumentării. Cunosc  mulți oameni care fac total abstracție de ea, acționează și reacționează pe moment, din impuls, în funcție de starea de spirit, sunt mânați de emoții și iau decizii de moment pe care ulterior le regretă. De câte ori am auzit sintagma « Oare ce a fost în capul meu? »,și  nu doar am auzit-o, am și folosit-o…

2.Analizează situația – este cazul să faci o argumentare?

Nu în toate situațiile trebuie să argumentezi. Am întâlnit situații în care am luat decizia că nu este cazul să  argumentez deși aș fi avut clar câștig de cauză, dar mi-am dat seama că oponentul meu nu este la nivelul înțelegerii argumentării. Am fost de mai multe ori în situația în care interlocutorul meu s-a supărat și nu a înțeles expunerea mea, iar acum analizez întotdeauna dacă este sau nu cazul să argumentez.

3.Când și cum argumentezi?

Argumentarea este eficientă în momentul în care știi exact ce vrei.

În cadrul profesional o poți folosi la ședințe și atunci trebuie să îți argumentezi deciziile, ideile, soluțiile. De asemenea poate fi utilă dacă intenționezi să ceri o mărire salarială și atunci va trebui să argumentezi cererea și să evidențiezi care este plusul valoare pe care îl vei aduce companiei.

Dacă vrei să demonstrezi ceva sau să obții aprobarea celor din jur, argumentarea este necesară.

Întotdeauna gândește-te ce are celălalt de câștigat, prezintă-i toate avantajele. Schimbul trebuie să fie reciproc și ambele părți trebuie să aibă de câștigat în mod egal.

4.Cunoaște-ți interlocutorul și cunoaște situația.

Acum că știi ce vrei să obții este foarte important să îți conosti interlocutorul. Care sunt dorințele și nevoile lui? care este cea mai bună tactică și cea mai bună metodă de abordare? cum gândește interlocutorul tău?

 Fă-ți temele! Nu începe niciodată argumentarea dacă nu ești pregătit. Cunoașterea interlocutorului este un punct cheie, asigură-te că ai toate informațiile.

Cunoaște situația, asigură-te că ai toate informațiile de care ai nevoie ca să îți argumentezi afirmația cu dovezi clare și de necontestat.

5.Cum să construiești argumentele?

Pornind de la definiția argumentului „Rationament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmatii” trebuie să structurezi argumentul în următorul mod:

  • Introducere : Construiește o afirmație și spune de ce este importantă pentru ține și pentru interlocutorul tău.
  • Oferă explicația afirmației
  •  Adu dovezi care să sprijine afirmația – identifică contraargumentele și demonstrează că nu sunt solide.
  • Exemplifică
  • Concluzie: repetă punctele majore ale argumentării și încheie.

6.Fă-ți o strategie

Acționează în baza unei strategii. Ai grijă că abordarea ta să fie potrivită cu situația în care te afli, cu nevoile și dorințele interlocutorului și cu ceea ce vrei să obții.

Crează o balanța între discurs, argumente și entuziasm. Aceste 3 metode  generează reacții diferite și astfel cresc șansele de convingere.

Adaptează-te situației! În unele cazuri este necesară o abordare logică, bazată pe multe fapte și raționamente clare. În alte cazuri este necesară o abordare emoțională, să faci apel la modul de a simți al interlocutorului.

7.Fii corect! Spune adevărul!

Interlocutorul tău simte dacă nu ești corect și dacă spui lucruri neadevărate și asta îi va genera o stare de neîncredere. Întotdeauna bazează-te doar pe adevăr. Fii corect în tot ceea ce vrei să faci și în ceea ce vrei să obții.

Dacă vei neglija acest fapt, poate vei reuși să-ți convingi pe moment interlocutorul dar «minciuna are picioare scurte».

Ai în vedere că toți cei implicați trebuie să câștige.

8.Nu intra  în emoții! Fii detașat!

Cel mai mare obstacol în calea unei argumentări reușite sunt emoțiile. Am trecut prin multe situații în care în timpul argumentării m-am enervat foarte tare sau interlocutorul meu s-a enervat foarte tare. ( Exemplu Așa Nu : Când eram copil și doream să obțin ceva de la mama insistam până mama se enerva și ceda. O aduceam în punctul în care spunea «  Fă ce vrei!», acesta este un exemplu clar de așa nu, pentru că nu era bazat pe argumentare, ci mai degrabă pe hărțuire psihică).

Este imperios necesar să nu intri în emoții pentru că acest fapt îți va strica toată argumentarea. Indiferent de reacția interlocutorului și de contra – argumentele lui, rămâi calm.  Dacă totuși ai intrat în emoții oprește procesul, nu îți va aduce niciun avantaj.

Chiar dacă miza este mare fii într-o stare de relaxare. Rămâi obiectiv și nu intra în emoții (nu te enerva și nici nu te bucura prea tare).

Detașarea este cea mai sigură cale de a obține ceea ce vrei. Ești detașat de rezultat, dar faci toate acțiunile ca să reușești demersul.

9.Nu repeta aceleași argumente la nesfârșit.

Există situații în care nici unul nu vrea să admită că celălalt are dreptate. De obicei se repetă aceleași argumente la nesfârșit. Înseamnă că este cazul să-i spui celuilalt că îi respecți opinia, dar că nu te-a convins și că mai ai nevoie de timp să reanalizezi sau că dorești să închideți subiectul.

10.Ascultă!

Într-o argumentare reușită interlocutorul tău va fi la fel de pregătit că și tine. Îți va aduce contraargumente și va încerca să-ți demonteze afirmația. Ascultă-i cu mare atenție tot ce spune, analizează-i argumentele, faptele, dovezile și încearcă să înțelegi poziția interlocutorului. Dacă ceva nu îți este clar pune-i întrebări.  Fii drăguț, relaxat și dă dovadă de respect.

Există posibilitatea ca dreptatea să fie de partea lui. Acceptă-i argumentarea și dacă îți dai seama că are dreptate – Dă-i dreptate!

Și în acest caz ai multe de câștigat, chiar dacă nu ai obținut ceea ce doreai, dar ai obținut o argumentare cu succes- nu a ta, a interlocutorului tău. Este la fel de important să știi să pierzi cum este să știi să câștigi.

Învață din ea! Încheie discuția amiabil.

Argumentarea îți poate aduce multe beneficii, dar cel mai important este faptul că te scoate din teritoriul subiectivismului, te ajută să construiești raționamente clare și să transmiți mesajul cu claritate și concizie.

Argumentarea este o formă de a simplifica lucrurile, aduce claritate în modul tău de a gândi.

Îți doresc argumentări cu succes!

Irina Lupașcu

 

 

 

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!