Curs PUBLIC SPEAKING ONLINE
Online
grupă în formare
DESPRE CURS ONLINE PUBLIC SPEAKING
Perioadă desfășurare
Grupă în formare
Durată curs
- 12 ore online
Certificare Curs
Certificat participare Extreme Training
Condiții Participare
- Achitarea taxei de participare
- Conexiune la internet
Trainer Curs
Dana Rotaru
Locul desfășurării
Online
Rezervari locuri și detalii
online pe această pagină sau telefonic (0726005555)
Valoare investiție
590 lei (Pretul este redus de la 990 lei)
Curs Public Speaking Online- Tehnici de actorie aplicate în afaceri
Un curs Public Speaking extraordinar care te ajută să înveți de la un mare orator și actor, Radu Gabriel, cum poate deveni vorbitul în fața unui auditoriu o artă chiar cu „armele” tale, arme care îți aparțin, dar nu știi cum să le folosești.
Inamicul cel mai mare când vine vorba despre vorbitul în public este „frica” ce este însoțită de emoții incontrolabile, dar stai liniștit, emoţiile sunt o parte “naturală” a carierei de vorbitor. Ca vorbitor, ai mereu emoţii. De exemplu, actorii au emoţii şi la început, şi când sunt în vârful carierei. E greşită percepţia că ei au talent, sunt antrenaţi şi nu au emoţii. Ba dimpotrivă, mai ales în preajma premierelor, actorii sunt extrem de emoţionaţi. Sunt emoţii reale care se manifestă la fel ca la orice om. Actorii nu mai au emoţii când intră în teatru pentru că sunt antrenaţi în acest sens.
„Creierul uman începe să lucreze în momentul nașterii și se oprește în momentul în care ne ridicăm în picioare să vorbim în fața unui public!“ De aceea este bine să profiți de un curs care te va ajuta să învingi această teamă!
Cui i se adresează un Curs online Public Speaking?
- Celor cărora nu le este teamă, dar, la o adică, ar schimba bucuroși locul de pe podium cu cel de pe scaun;
- Tuturor celor cărora le e groază când sunt anunțați că trebuie să facă o prezentare;
- Persoanelor din mediul business implicate în procese de comunicare (manageri, agenți vânzări etc.);
- Vorbitorilor buni pentru a afla de ce sunt buni și cum pot deveni vorbitori performanți;
- Acelor persoane care și-au dorit să urmeze un curs de actorie fie pentru dezvoltarea personală, fie pentru cea profesională;
- Persoanelor care doresc să facă un salt uriaș în dezvoltarea lor ca indivizi atât personal, cât și profesional;
- Celor cărora se simt pe podium ca peștele-n apă (pentru că și peștele, în apă fiind, mai cade-n plasă);
- Persoanelor care vizează o carieră în teatru sau film
- Vorbitorilor performanți deoarece ei știu cel mai bine că, la acest nivel, trebuie să înveți continuu;
- Celor care vor să facă ceva concret pentru dezvoltarea lor profesională și personală.
AGENDĂ CURS PUBLIC SPEAKING ONLINE
6 module
2 zile intensive
Curs complet
Curs Practic
TEMATICĂ CURS ONLINE PUBLIC SPEAKING
MODUL 1
Cum învingi teama de a vorbi în public?
- tehnici actoricești pentru pregătirea apariției în fața publicului (dezinhibare, relaxare, punct de concentrare)
- eliminarea inhibițiilor și creșterea încrederii personale
- strategii de ”deblocare a nodului din gât”
- vei afla sursa emoțiilor și te vei împrieteni cu ele
- vei învăța să convertești emoțiile negative în stări pozitive
- vei învăța să comunici cu energie
MODUL 2
Tehnici de a ieși dintr-o încurcătură
- trucuri de a ieși din încurcături în timpul unui discurs
- cum să îți dozezi umorul, zâmbetul și entuziasmul
MODUL 3
Arta structurării unui discurs
- fazele pregătirii unui discurs
- dozarea efortului, menținerea atenției active
- jocuri și tehnici actoricești pentru exersarea atenției, ascultării reale și puterii de concentrare
MODUL 4
Limbajul nonverbal
- trucuri actoricești pentru depășirea unor neajunsuri care pot incomoda vorbitul în timpul unei prezentări (gura uscată, senzația de sufocare etc.)
- de ce "ancore" te poți folosi astfel încât să te ajute să îți stăpânești mișcările necontrolate ale mâinilor, picioarelor etc.
MODUL 5
Vorbitul în public este o artă!
- exerciții pentru reglarea tonalității, intonației, claritatea vorbirii, timbrul vocal, transmiterea ideilor conținute
- citirea și interpretarea unui text scris (ex: fragmente dintr-un discurs celebru, monologul unui personaj)
- trucuri pentru captarea atenției
- strategii de menținere a atenției
- cum spargi gheața la începutul unui discurs
MODUL 6
Teoria ne ajută, practica ne scoate din încurcătură
- tehnica vorbirii - exerciții practice de dicție
- exerciții de respirație, controlul emisiei vocale și corectarea eventualelor probleme de pronunție
- exerciții de creativitate prin momente de impovizaţie
Certificare Curs Public Speaking Online
Cu toate că miza acestui curs nu este certificarea ci instruirea de vorbitori excepționali, participanții vor primi la sfârșitul cursului certificatul de absolvire a cursului de Public Speaking.
Certificat de participare eliberat de Extreme Training conform modelului. Certificatul are valabilitate juridică în raport cu eventualii angajatori, terți, acestea reprezentând în sine un punct în plus în CV-ul dumneavoastră. Totodată, acest certificat dovedeşte intenţia dumneavoastră de dezvoltare şi perfecţionare în domeniul managementului proiectelor, cumulat cu faptul că este emis sub egida unui brand de prestigiu, Extreme Training.
Certificatul pentru curs Public Speaking Online se eliberează în format electronic și se trimite participanților pe email.
Testimoniale Curs Public Speaking
PÂNĂ ACUM, PESTE 1000 de companii au avut încredere în EXTREME TRAINING
Trainer Curs Online Public Speaking
Arii de expertiză Dana Rotaru
- Actor
- Regizor
- Asistent regie
- Interpret
- Pedagog
- Lector Universitar - Specializarea Arta Actorului și Arta Vorbirii
Dana Rotaru susține cursul aplicat de Dicție – Puterea vorbirii. Actriță liber-profesionistă și Lector univ. dr. al UNATC ,,I. L. Caragiale”, București, Specializarea Arta Actorului și Arta Vorbirii, Dana Rotaru are o vastă activitate artistică. Pregătire solidă în domeniu și-a consolidat-o, de-a lungul timpului, alături de actori și artiști cu nume mari de pe scena românească: Adrian Pintea, Olga Delia Mateescu, Florin Zamfirescu, Adriana Popovici, Gelu Colceag, Radu Gabriel, Dan Ardelean, Claudia Măru-Hanghiuc.
email: dana.rotaru@extreme-training.ro
Pe scurt despre Dana Rotaru
De peste 10 ani Dana se ocupă de antrenarea actorilor, dar și a non-actorilor, în tainele exprimării profesioniste în public.
De peste 16 ani Dana este angajata UNATC, departamentul Arta Actorului
Dana este de peste 17 ani actriță
Experiență Dana Rotaru
- Trainer Extreme Training
- Actor
- Regizor
- Interpret
- Pedagog
- Lector Universitar
Educație și formări
- Certificare Formator
- Lector universitar doctor al Facultății de Teatru a UNATC, ciclul Master;
- Doctor în Teatru cu teza „Actorul în evoluția spectacologiei ultimelor decenii ale secolului XX”;
- Doctorand al Facultății de Teatru a UNATC
- Asistent universitar al Facultății de Teatru a UNATC
- Preparator universitar al Facultății de Teatru a UNATC
- Licențiată a Facultății de Teatru, secția Arta Actorului, a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I. L. Caragiale’’, București, clasa Prof. univ. dr. Adriana Marina Popovici/Prof. Univ. Dr. Ștefan Velniciuc
Experiențele mele de actriță, de interpret și pedagog m-au învățat că vorbirea are foarte mare legătură cu persoana nevăzută din noi, cu vocea noastră interioară, iar aceasta este unică și se educă unic, singular și personal. Sunt multe tehnici (Alexander, Linklater, Spolin, Lecoque, Grotowski etc.) care concură pentru obținerea unei voci performante și a unei prezențe publice notabile. Sunt și o serie de exerciții de dicție, impostație și respirație standard.
Cât despre emoțiile pe care le poți avea în public, vă spun de pe acum un secret: în lipsa lor nu poți fi performant și numai avându-le înveți și te antrenezi să faci față tracului și să le gestionezi profesionist. Dar, toate la timpul lor!
Informații Administrative Curs Public Speaking Online
Mai jos, veți găsi informații despre: program, acte necesare, locul desfășurării, ce include taxa de participare, înscrieri, plăți, facturare, modalități de plată și discounturi:
Program desfășurare
Program desfășurare curs Online Public Speaking
-
Grupă în formare
Pentru cei interesați, completați formularul de mai jos și în momentul în care stabilim o sesiune, vă anunțăm.
Locul desfășurării
Locul desfășurării cursului Public Speaking Online
Cursul Public Speaking se desfășoară online.
Înscriere
Înscriere Curs online Public Speaking
Rezervarea de locuri la cursul Public Speaking Online se face alegând una din cele 3 modalități: online, telefonic sau pe email
Înscriere Online
Online durează mai puțin, iar în acest fel datele pe care le introduceți sunt 100% corecte. Trebuie doar să apăsați butonul “Înscrie-te acum” din această pagină și urmăriți instrucțiunile.
Înscriere Telefonică
În cazul în care aveți nelămuriri pe parcursul rezervării online a locului sau doriți să efectuați o înscriere telefonică sunați la 0314252534 sau 0726005555
Înscriere pe email
Înscrierea la acest curs se poate face și dacă ne trimiteți un email la info@traininguri.ro în care să ne furnizați următoarele informații: 1. cursul dorit, 2. orasul desfășurării, 3. datele de facturare, 4. numele complet al participantului/participantilor, inclusiv adresă, email, telefon si CNP( necesare pentru emiterea certificatului acreditat)
Plata și facturare
Facturare și modalități de plată
Această formulă online de înscriere are avantajul că vă transmite automat factura proformă pe e-mail. Întrucât factura este generată în mod automat, este posibil ca unele servere să considere e-mailul primit de la noi un SPAM. Așadar, vă rugăm să verificați și folderul numit Bulk sau Spam în cazul în care nu găsiți factura proformă în Inbox.
Printaţi apoi factura primită, fie folosind opțiunea print a browserului dumneavoastră, fie salvați factura în calculator și apoi o printați.
Variantele de plată sunt următoarele:
Varianta 1 - online la finalizarea înscrierii
În ultimul pas al înscrierii aveți opțiunea să alegeți cum doriți să plătiți. Puteți achita online cu cardul alegând opțiunea de plată cu cardul. Plata se va face prin intermediul Mobilpay.
Varianta 2 - mergeți la banca
Puteți achita factura proformă prmită la orice sucursală BCR din București sau din țară. (vă atenționăm că trebuie să aveți la dumneavoastră buletinul și o copie tipărită a facturii proforme)
Varianta 3 - numerar sau card la sediul nostru
Puteți achita cu cardul sau numerar la sediul Extreme Training (Str. Dr. Ernest Juvara nr. 18, et. 1, București sector 6).
Varianta 4 - ordin de plată sau internet banking
Taxa de participare se poate achita și prin ordin de plată sau internet banking fie că sunteți persoană fizică, fie că sunteți persoană juridică.
În factura proformă primită pe e-mail veți avea toate datele și instrucțiunile de plată, indiferent cum alegeți să faceți plata, fie că sunteți persoană fizică, fie că sunteți persoană juridică, inclusiv numele cursurilor alese și perioadele de desfășurare.
Factura se poate achita și în două rate (prima jumătate-în termen de 7 zile de la emiterea facturii proforme, iar cealaltă jumătate-cu cel târziu 7 zile înainte de începerea trainingului). Posesorii de Card AVANTAJ pot plăti cursul în maxim 10 rate la Sediul Extreme Training, dobânda fiind 0%. Important: trebuie să vă încadrați în termenul de plată până la care este valabilă reducerea!
Factura fiscală o primiți pe e-mail după efectuarea plății . Conform legii, și factura fiscală primită online are valoare legală. La cererea dumneavoastră, factura fiscală în original vă poate fi expediată prin poștă, la curs sau o puteți ridica de la sediul Extreme Training.
Vrei să venim în compania ta?
Indiferent de mărimea companiei, Extreme Training oferă soluții complete și customizate în următoarele domenii principale: Management, Resurse Umane, Vânzări și Eficientizare.
Cursul Public Speaking sau cursuri similare pot fi organizate în compania ta și pot fi adaptate nevoilor companiei atunci când numărul de persoane este minim 6.
Pentru informații suplimentare, trimiteți un email la adresa business@traininguri.ro sau sunați la telefon 0737511511 / 0314252534