Suntem mereu în căutare de “metode” pentru a obţine lucruri de care suntem interesaţi: cum să câştigăm mai mulţi bani, cum să fim lideri, cum să vindem mai mult, cum să slăbim, cum să negociem, cum să avem un trup sănătos, cum să demarăm o afacere, cum să fim atrăgători, cum să scăpăm de gândurile negative, cum, cum, cum…
În această căutare, având internetul la dispoziţie, găsim, în orice domeniu, o cantitate practic nelimitată de articole, site-uri, conferinţe, cărţi, toate scrise de “experţi” dispuşi să ne dea sfaturi perfect argumentate şi aparent logice, dar… de multe ori în dezacord unele cu altele!
Tocmai de aceea, pe parcursul vieţii am căutat un ghid în acest ocean informaţional, un ”ceva” care să-mi permită să deosebesc informaţiile redundante de lucruri într-adevăr valoroase şi de folos pentru mine: la un moment dat, dacă zece “experţi” nutriţionişti, de exemplu, susţin zece lucruri diferite, cum pot eu să îl aleg pe cel corect?
Răspunsul mi-a devenit evident atunci când m-am hotărât să renunţ la toate teoriile la modă, cele care de multe ori pretind să ne descrie lumea aşa cum ar trebui să fie, şi m-am adresat pur și simplu ştiinţei, care – prin definiţie – încearcă să studieze lucrurile aşa cum sunt.
În acest sens, ştiinţa vine cu un adevăr extrem de simplu şi de evident: în timp ce civilizaţia noastră are o vechime de 5-6 mii de ani, trupul şi mintea noastră nu prea s-au schimbat în ultimii 200.000 de ani, perioadă în care strămoșii noștri au trăit în junglă sau savană, în mici triburi de vânători/culegători, și în ADN-ul nostru sunt păstrate toate resursele genetice și instinctuale pentru a face faţă la acest gen de mediu.
Aşadar, din punct de vedere strict evolutiv, ne găsim astăzi într-un mediu complet nepotrivit pentru structura noastră psiho-fizică.
Chiar dacă ne place să ne considerăm oameni civilizaţi, civilizaţia nu este decât o clipă în istoria omenirii: trupul nostru, mintea noastră, reacţiile noastre emoţionale, comportamentale, sociale, nu sunt făcute pentru viaţa în oraş, ci pentru a trăi într-un trib de vânători din junglă.
A nega acest aspect este o sursă permanentă de conflicte şi de nenumărate boli fizice şi psihice; dimpotrivă, odată acceptată această schimbare de paradigmă, orice întrebare care are legătură cu alimentaţia, leadershipul, sănătatea, businessul, psihologia, vanzările ş.a.m.d. primeşte imediat un răspuns clar, evident, imposibil de contrazis şi de o utilitate practică absolută.
Prin urmare, în timp ce este clar că nu propun întoarcerea în copaci, a accepta, respecta și a folosi corect partea noastră animalică, se poate dovedi cheia pentru un nou nivel de echilibru și performanţă. Aş vrea să fie limpede că în timp ce prezint “Calea Prădătorului” nu vorbesc despre violenţă sau abuz, ci despre focalizarea asupra unui Obiectiv (“Prada” poate fi un loc de muncă, o afacere, o diplomă…), vorbesc despre respectul pentru fizicul şi mintea noastră, concentrarea pe prezent, despre nivelul de energie, despre manifestarea potenţialităţilor, despre tot ceea ce ne sugerează moştenirea noastră genetică, care poate fi aplicat în zilele noastre.
Vă ofer, în acest material, o viziune sintetică şi de ansamblu a Modelului “P.R.E.D.A.T.O.R.”, rezervând pentru seminarii şi publicaţiile specifice aplicarea practică a conceptului în Vânzări, Leadership, Management, Marketing, Fitness, Regim, Stil de Viaţă ş.a.m.d.
Vom parcurge câteva exerciţii prin care vom ajunge la conştientizări foarte suprinzătoare asupra identităţii noastre şi poate vom găsi acel “Ghid” pe care unii dintre noi îl caută probabil de o viaţă.
Vă garantez că o bună parte din ceea ce veţi vedea, auzi și citi va fi cu totul deosebit şi departe de convingerile obişnuite, de aceea am să vă rog să vă păstraţi mintea deschisă: a accepta şi a folosi realitatea, pe cât de dificil poate fi uneori, este singura strategie care conduce la succesul dorit.
[divider style=”10″]
The P.R.E.D.A.T.O.R. model™
- Pursue Self Knowledge: Know who you are
- Recognize the Higher Power: Know the Source
- Explore the Environment: Know where you are
- Define the Prey: Know What are you hunting and Why
- Achieve the Predator Attitude: Energy, Focus, Confidence
- Train for Excellence: Full mastery of technique and weapons
- Outline the Strategy: Define the path
- Release Your Full Power: Focus on Action and enter The Flow
[divider style=”10″]
DVD-ul The Predator’s Way conține:
Video: “The Predator’s Way Seminar” mp4
Audio: “The Predator’s Way Seminar” mp3
Workbook: “The Predator’s Way” pdf
Broșură: “The Predator’s Way” tipărită
[divider style=”10″]
Despre Bruno Medicina
De la vânzări de vile şi apartamente de lux în Monaco la mersul pe foc, de la cursuri de leadership la boardbreaking, de la întrebări spirituale la salt cu parașuta, de la instructor de fitness la fizică cuantică, de la întâlniri academice la plimbări în jungla Ecuadorului, de la profesor de pian la neuromarketing sunt doar câteva elemente care fac din Bruno Medicina un personaj magnetic, unic, interesat și provocator.
Bruno a dezvoltat o serie de seminarii originale care includ experiențe de mare impact precum firewalking (Ignite your life seminar), boardbreaking (FLY – Find the Leader in You seminar), precum și traininguri deosebite care includ cele mai recente descoperiri în Psihologia Evoluționistă, Fizică Cuantică, Teoria Jocurilor, Neuromarketing și Quantum Psychology.
Sute de companii și zeci de mii de persoane au apelat la serviciile lui Bruno întrucât nevoia de ”ceva diferit” își face simțită prezența tot mai mult. Manageri de top și-au depăsit propriile limite sub îndrumarea sa, mii de oameni și-au descoperit potențialul în cadrul seminariilor sale. De multe ori inconfortabil, de multe ori amuzant, de multe ori serios, de multe ori spiritual, de multe ori practic, de multe ori diferit este același Bruno Medicina.
Bruno Medicina este performance coach care de 30 de ani își concentrează atenția asupra îmbunătățirii performanțelor în orice domeniu, cu o atenție specială asupra vânzărilor, sportului și muzicii, domenii în care acționează ca profesionist și trainer.
Are o pregatire solidă în filozofie, muzică clasică, arte marțiale și psihologie.
Modelul “The Predator’s Way” este suma tuturor cercetărilor sale de o viaţă, fiind modalitatea cea mai surprinzătoare de a ne reconecta cu identitatea noastră cea mai adâncă şi – mai ales – cu toate posibilităţile ei fantastice şi nebănuite.
[button_2 color=”blue” align=”center” href=”https://www.traininguri.ro/predator-selling/”]Curs Predator Selling[/button_2]