Pentru înscrierile la eveniment, click aici!
Oriunde întoarce privirea homo urbanus vede blocuri, case, magazine, benzinării, restaurante şi multe alte locuri care par a fi pe de-o parte magneţi pentru bani, dar pe de altă parte sunt soluţii pentru acoperirea unor nevoi sociale. Aşadar, dacă banii n-ar exista, ar trebui inventat un alt mijloc prin care cei care produc să fie recunoscuţi şi apreciaţi de cei pentru care se produce. Societatea este împărţită, din acest punct de vedere, din patru segmente distincte: producătorii – creatorii tuturor produselor şi serviciilor necesare; consumatorii – cei care sunt beneficiarii finali ai produselor şi serviciilor realizate de producători; intermediarii – cei care facilitează conexiunea primelor două entităţi şi reglementatorii – cei care normează relaţiile şi controlează procesele.
DESPRE B2B
În literatura consacrată au fost definite relaţiile dintre aceste entităţi astfel: business-to-business (B2B) fiind operaţiunile de comerţ între întreprinderi, cum ar fi între un producător şi un angrosist, sau între un comerciant cu ridicata şi un comerciant cu amănuntul, business-to-consumer (B2C) definită ca relaţia dintre un furnizor şi clientul final şi business-to-government (B2G), care este relaţia dintre un reglementator şi un producător sau intermediar.
B4B – Business for Business – branding folosit in marketing – este definit ca fiind relaţia de afaceri între două entităţi ce „sunt condamnate” să lucreze împreună, în condiţiile impuse de reglementator cu scopul de a acoperi o nevoie pe piaţă. Până ce consumatorul, beneficiarul final, va dispune de un produs sau serviciu, mai multe afaceri, branduri, strategii, concerne, organizaţii, etc. trebuie să-şi de‑a mâna şi să coopereze. Competiţia ascute contradicţiile, pe când cooperarea face ca toţi partenerii să prospere. E o lecţie ce încă trebuie învăţată.
Volumul tranzacţiilor B2B este mult mai mare decât volumul tranzacţiilor B2C. Principalul motiv pentru aceasta este faptul că într-un lanţ de aprovizionare clasic vor fi mai multe tranzacţii B2B ce implică componente sau materii prime secundare, şi doar o singură tranzacţie B2C, adică vânzarea produsului finit la clientul final. Exemplul banal ar fi tipărirea unei cărţi, care presupune o sumă de materii prime, prelucrări şi doar o ultimă tranzacţie către clientul final, cititorul.
Spre deosebire de aceste tranzacţii B4B este utilizat în special în contextul comunicării şi colaborării. Multe companii sunt acum conectate cu consumatorii (B2C) prin social media, ceea ce scurtează lanţul de distribuţie şi oferă un mare alt avantaj: au un feedback instantaneu asupra unui produs sau serviciu. Folosind instrumente similare de comunicare în cadrul organizaţiei, angajaţii se pot conecta unul cu altul, iar acest lucru poate fi menţionat ca o „comunicare B4B„. Acest gen de comunicare în echipă presupune adoptarea, în primul rând, a unui limbaj comun şi eliminarea „zgomotului” care ar face greoaie înţelegerea şi transformarea comunicării în acţiune. Până la urmă o echipă este atât de performantă pe cât este comunicarea în cadrul acelei echipe. Comunicarea este şi măsura şi motorul acţiunilor, de aceea şi nu din alt motiv, de acurateţea ei depind rezultatele unei echipe.
Unii spun relaţiei (B4B) dintre două firme – marketing. Alţii văd această relaţie doar din punctul de vederea al furnizorului – care tinde să fie cât de laxă permite beneficiarul. Adevărul este că trebuie să privim relaţia ca şi clienţi. Având în vedere că mediul de afaceri deţine peste 80% din potenţialul financiar al unei ţări, tratarea unei afaceri din perspectiva B4B oferă două mari avantaje: perfecţionarea continuă şi flexibilitatea pieţei. Prin înţelegerea procesului care duce la decizii de cumpărare şi a modului în care interacţionează afacerile între ele se poate construi o afacere nouă care să exploateze această nouă oportunitate dată de înţelegerea contextului şi recunoaşterea oportunităţii.
Aceste lucruri nu sunt uşor observabile. E nevoie de experienţă şi apoi de intuiţie, pe care unii o numesc în afaceri: fler. Până la dobândirea acestei capacităţi extrasenzoriale în domeniul afacerilor, riscul unor pagube însemnate este mare. E nevoie de viziune în primul rând apoi de capacitate de comunicare exagerat de mare. Ambele la nivel de măiestrie. Partenerii noşti de business ar putea fi mai bine pregătiţi. Ce însemnă asta? Sunt mai convingători, câştigă negocierile, îşi impun punctul de vedere şi obţin rezultate. Asta, în condiţiile unei pieţe limitate cu siguranţă îi afectează pe cei mai puţin performanţi.
Despre asta este vorba în primul rând când ne gândim la Business For Business, indiferent că acestea se traduc în bani, locuri de muncă, angajaţi mai satisfăcuţi şi, de ce nu, o viaţă mai bună. De abilităţile de a transpune o viziune în realitate prin comunicare depind rezultatele. De adaptarea la condiţiile actuale, nu neaparat de schimbare, depind viaţa şi afacerea, pentru că la un om de afaceri acestea se întrepătrund.
BENEFICII IMEDIATE
Procesul de construire a unei afaceri necesită decizii. Prin evenimentul Business for Business de la Oradea din 05.10.2012 vă vom ajuta să luaţi decizii în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte creşterea afacerii dumneavoastră.
Oferim o combinaţie unică de ingrediente ce fac afacerile să prospere: leadership-ul şi comunicarea. Primul ingredient este responsabil cu eficacitatea din firma dumneavoastră, cu impact de reducere a cheltuielilor de peste 30% fără costuri suplimentare. Al doilea ingredient, comunicarea, vă aduce beneficii. Dumneavoastră ştiţi mai bine şi vă rog să vă imaginaţi ce înseamnă doar o singură tranzacţie în plus pe lună pentru dumneavoastră. Cum ar fi să vă dublaţi numărul de tranzacţii pentru că învăţaţi să faceţi – fără costuri – o îmbunătăţire a acelui sector de activitate care vă asigură acest lucru? Creşterea unei afaceri este acum disponibilă şi accesibilă pentru dumneavoastră şi echipă prin intermediul programelor de formare profesională oferite de Business for Business.
Business for Business este un nou concept ce pune oamenii de afaceri în contextul ideal pentru a-şi urca pe un alt nivel afacerea sau cariera. Fie că e vorba de un start-up, microîntreprindere sau de cei care sunt deja într-un business mai mare, extins teritorial, acest eveniment este locul perfect unde după împărtăşirea unor experienţe de afaceri se pune accent pe crearea relatiilor de afaceri în mod profesionist, la secţiunea NETWORK 1-2-1 (one-to-one), prin interacţiune formală om-la-om sau într-o atmosferă plăcută, la degustarea de vin, unde de regulă se încheie noi parteneriate de afaceri, de cursă lungă.
PROGRAMUL CONFERINŢEI
09:00-9:30 | Înregistrarea participanţilor |
09:30-11:30 | Business Leadership
|
11:30-12:00 | Coffee break |
12:00-14:00 | Business Communications
|
14:00-15:30 | Business Lunch Magic Moments (Surpriză cu Andrei Crăciun!) |
15:30-17:00 | Networking 1-2-1Degustare de vin |
Astfel, la Oradea în 05.10.2012, la Hotel Continental, şi-au dat întâlnire cu dumneavoastră 5 prieteni:
Mircea Chira(Alba Iulia) – antrenor pentru succes, coleg de scenă cu Bruno Medicina si Marian Rujoiu la Leadership 530 (unde se va merge pe cărbuni încinşi la 530ºC),
Paul Brad (Timisoara) – dezvoltatorul învăţării experienţiale accelerate de business,
Daniel Ciucur (Timisoara) – psiholog, trainer certificat Process Communication Model®,
Ronald Borsi (Oradea) – antreprenor şi trainer pentru dezvoltarea afacerilor,
Andrei Crăciun (Timisoara) – iluzionist ce va arăta cum neatenţia ne poate produce daune în afaceri.
TAXĂ DE PARTICIPARE
Preţul întreg şi unic al evenimentului este de 80 lei si conţine:
- participarea la conferinţele în plen (4 speakeri de top);
- coffee break;
- masa de prânz (business launch);
- sesiunea de network 1-2-1 (in limita primelor 30 de persoane înscrise);
- degustarea de vin.
Nu rataţi experienţa şi şansa de a întâlni alţi oameni de afaceri. Mediul de învăţare accelerată creat vă permite să învăţaţi şi să contactaţi oameni de afaceri într-o zi cât într-un semestru.
CUM MĂ ÎNSCRIU?
Pagina evenimetului pe FB este: www.facebook.com/b4b.pro
Inscrierile se fac aici: www.business-for-business.ro/b4b-participare/
CONTACT
Contact: Eugen Antal, 0722-770.070, manager@business-for-business.ro