Mai jos gasiti sfaturile oferite de Marian Rujoiu, trainer manager Extreme Training cititorilor in articolul „Schimbarea jobului, miscare strategica”
Scris de Andrei Munteanu / 02.05.2011
La finalizarea unui contract de muncă, se recomandă îndeplinirea tuturor proiectelor şi a rapoartelor, pentru a preda postul cu bună-credinţă, şi redactarea unei scrisori de mulţumire pentru şef şi colegi, spunându-le la modul sincer pentru ce le sunteţi recunoscător. Astfel, daţi dovadă de profesionalism şi puteţi rămâne în legătură bună cu toţi colaboratorii.
Ultimele zile la birou trebuie petrecute într-un mod profesionist, indiferent de motivul care a dus la schimbarea locului de muncă. O atitudine care denotă seriozitate până în ultima zi poate aduce avantaje în timp, chiar în situaţii pe care nu vi le puteţi imagina în primă fază. De exemplu, recomandarea şefului pentru viitorul job poate fi influenţată de modul cum vă comportaţi pe parcursul preavizului.
Eduard G. ne-a povestit că ultimele sale zile la fostul loc de muncă au fost destul de dificile, mai ales că a fost disponibilizat pe motiv că i-a fost desfiinţat postul. „Nu am primit foarte bine vestea şi mi-a fost greu să am o atitudine profesională cu şefii de la acea vreme. Eram frustrat, dar a trebuit să mă conformez”, îşi aminteşte tânărul. „Mi-am făcut treaba foarte bine şi am îndeplinit toate obiectivele cu succes. Acest lucru m-a ajutat extrem de mult când a trebuit să mă reangajez. La acea vreme, viitorul angajator era un client al fostului meu manager, care m-a recomandat acestuia, fapt pentru care am fost cooptat în echipa sa”, mărturiseşte Eduard, care spune că la momentul respectiv mai mulţi colegi au fost disponibilizaţi, dar puţini au primit recomandări serioase din partea şefului.
Mai mult, la final, dacă intraţi în situaţii conflictuale pe baza unor frustrări cumulate de-a lungul timpul, poate să vă afecteze la viitorul loc de muncă. Marian Rujoiu, trainer manager în cadrul Extreme Training, precizează că schimbarea jobului poate fi transformată într-un dezastru atunci când generaţi conflicte de neimaginat înainte de a pleca. „Gândiţi-vă că aceste lucruri pot ajunge la urechile noului angajator şi nu ar fi deloc plăcut, putând avea repercusiuni chiar din primele zile”, atenţionează Rujoiu.
Terminaţi-vă rapoartele
Prin urmare, specialiştii în resurse umane recomandă să vă îndepliniţi temeinic ultimele sarcini pe care le primiţi de la angajator, mai ales atunci când plecarea nu este una benevolă. Astfel, puteţi dovedi fostului manager că va pierde o piesă semnificativă a echipei. „Este importantă finalizarea tuturor proiectelor desemnate, a rapoartelor, pentru a preda postul cu bună-credinţă. Este recomandabil să vă oferiţi să instruiţi, pe deplin, noii membri asupra atribuţiilor practice ale postului”, consideră Claudia Indreica, managing partner la -Psihoselect.
Pe de altă parte, Marian Rujoiu spune că ultimele zile ar trebui să fie petrecute cu eleganţă, fără a cădea în extreme. „Nici nu trebuie să ne implicăm peste măsură, dând dovadă de ipocrizie, însă nici nu trebuie să ignorăm sarcinile curente. Probabil, un nou job poate reprezenta şansa unui nou început, dar acest lucru nu justifică în nici un fel o atitudine de genul «Cât mă bucur că am scăpat de aici!»”, completează Rujoiu.
În plus, este recomandabil să nu vă uitaţi persoanele cu care aţi colaborat pe parcursul muncii. Un mesaj de rămas bun poate fi un gest elegant care în viitor poate să vă fie benefic. „La final, luaţi-vă la revedere de la colegi şi colaboratori, deoarece pot reprezenta o recomandare în viitor”, crede Claudia Indreica.
Şi, Marian Rujoiu sfătuieşte să nu neglijăm în ultimele zile pe colegi sau superiori. „Zâmbiţi şi respectaţi-vă oamenii, gândiţi-vă ce aţi avut ocazia să învă-ţaţi, care v-au fost prietenii şi pe cine vă puteţi baza în continuare”, explică Rujoiu. „De asemenea, nu ar strica nici să faceţi o scrisoare de mulţumire şefului sau colegilor, spunându-le la modul sincer pentru ce le sunteţi recunoscător. Nu vă gândiţi că o faceţi pentru ei, pentru că nu este aşa. Astfel, daţi dovadă de cât de mult vă respectaţi înainte de toate!”, adaugă Marian Rujoiu.
Orice job ne ajută să ne dezvoltăm
După ce aţi semnat cererea de preaviz, nu trebuie să atrageţi după sine un dezinteres faţă de atribuţiile jobului actual şi de relaţiile existente. „Deşi suntem în perioada de preaviz, când concentrarea este mai mult spre un nou loc de muncă, menţinerea unui nivel nefluctuant al calităţii şi profesionalismului este importantă atât în păstrarea unei reputaţii pozitive cu actualul angajator, cât şi cu colegii”, precizează Claudia Indreica.
De asemenea, Marian Rujoiu subliniază că la încheierea unui contract, nu trebuie să ne purtăm urât cu şeful sau colegii, ci să mulţumim acelora care au fost alături de noi. „Trebuie să înţelegem că orice job ne-a ajutat să ne dezvoltăm şi să nu ne schimbăm brusc atitudinea. În plus, să nu considerăm că niciodată nu se va «întoarce roata». Să nu uităm să fim oameni înainte de toate”, specifică Marian Rujoiu.
1. Oricât de mult v-ar displace şeful dumneavoastră, el ar putea fi un contact foarte bun pentru viitor. De exemplu, poate să vă redacteze o scrisoare de recomandare care să-l facă pe viitorul şef să vă coopteze în echipa sa.
2. În cazul în care, la finalizarea preavizului, simţiţi că activităţile din organizaţie ar fi putut fi mult mai bine gestionate, aţi putea cere şefului să vă acorde câteva minute pentru a-i expune minusurile de care v-aţi lovit pe parcursul colaborării.
3. Luaţi-vă la revedere de la colegii, clienţii, colaboratorii dumneavoastră. Puteţi să le transmiteţi un e-mail, în care să lăsaţi şi un contact personal.
Scris de Andrei Munteanu