leadership autentic

Leadership Autentic -24 de acțiuni care te transformă din manager în leader

leadership autentic

leader, manager, leadership, management

“A şti să conduci nu înseamnă a şti să domini, ci a şti să convingi oamenii să muncească pentru un scop comun” (Daniel Goleman).

Care este diferenţa dintre management şi leadership? Aceasta este o întrebare adresată deseori ale cărei raspunsuri sunt foarte diversificate. Cea mai mare diferenţă dintre manageri şi lideri este felul prin care aceştia îşi motivează angajaţii, lucru ce defineşte cel mai bine modalitatea lor de lucru şi acţiune. Multe persoane întrunesc ambele atribuţii, fiind atât lideri, cât şi manageri. De asemenea, mulţi au funcţii de management, însă realizează că nu pot conduce suflete, şi atunci stagnează la nivelul de manageri.

În ce constă, până la urmă, diferenţa? În primul rând, managerii au subordonaţi, pe când liderii au oameni care să-i urmeze în activităţi, în idei şi intreprinderi.

Managerii,prin definiţie, cum am spus, au subordonaţi, cu excepţia acelora pentru care titlul este un lucru formal şi impropriu obţinut prin vechimea deţinuta în aceasta arie, iar puterea lor asupra altora este alta decât autoritatea formală. Dar, în general, managerii se caracterizează prin: stil autoritar, tranzacţional, focalizarea pe muncă şi nevoia de confort.

Managerii au un stil autoritar acordat, prin definiţie, de către companie, iar subordonaţii acestora acţionează, în mare măsură, după spusele şi dorinţele lor, ceea ce defineşte şi stilul tranzacţional. Acest lucru nu se întâmplă datorită faptului că angajaţii sunt robotizaţi, ci datorită unor recompense promise în schimbul muncii impuse. În general, managerii sunt plătiţi pentru a realiza munca în mod eficient şi corect (deoarece şi ei sunt subordonaţi cuiva), de obicei fiind constrânşi de timp şi resurse financiare. Astfel, ei pasează activităţile subordonaţilor.

O cercetare realizată pe manageri demonstrează că aceştia preferă o viaţă în general stabilă şi echilibrată, ceea ce îi determină ca în mediul organizaţional să evite conflictele şi riscurile pe cât posibil. În general, le place să conducă o “echipă fericită”.

Liderii nu au subordonaţi, cel puţin nu atunci când practică leadership-ul. În acest caz, ei trebuie să renunţe la controlul formal autoritar pentru că leadership-ul înseamnă să ai oameni care să te urmeze, iar realizarea acestui lucru se face întotdeauna în mod voluntar. Liderii se caracterizează, în general,  prin: stil carismatic, de transformare, focalizarea pe oameni, explorarea riscului.

Nu este suficient să le spui angajaţilor ce trebuie să facă pentru ca aceştia să acţioneze pe măsură. Un lider carismatic ştie să-i atragă, să îi ghideze şi să realizeze o concordanţă între munca ce trebuie făcută şi dorinţele lor în această privinţă. Astfel, echipa va fi capabilă să-l urmeze pe lider indiferent de riscul pe care îl implică sarcinile propuse. Liderul carismatic poate, prin persuasiune, să atragă mai uşor angajaţii de partea lui. În general, ei se folosesc de promisiuni, transformări nu atât extrinseci, cum procedează managerii cât intrinseci, inducându-le starea necesară în vederea demarării acţiunii.

În acelaşi studiu făcut pe manageri în care s-a demonstrat că managerii încearcă să evite situaţiile riscante, s-a demonstrat, de asemenea, că liderii acţionează în mod diferit. Ei sunt în căutarea de riscuri, precum şi în căutarea de soluţii eficiente pentru acestea. Ei se simt confortabil în această situaţie şi sunt capabili să identifice riscurile si să le modeleze în favoarea lor, sunt capabili să încalce regulile pentru a obţine ce vor şi pentru a finaliza cu succes o activitate. S-a demonstrat că un număr surprinzător de astfel de lideri au avut probleme în viaţa private, probleme pe care au fost nevoiţi să le depăşească, ca de exemplu o copilărie cu traume, dislexie etc. Aceste experienţe i-au învăţat probabil să îşi asume riscuri şi să acţioneze în pofida părerilor dezaprobatoare ale celor din jur.

În tabelul următor sunt ilustrate o serie de diferenţe dintre management şi leadership. Bineînţeles, această caracterizare este ilustrativă pentru că există o multitudine de trăsături ce fac diferenţa dintre cele două tipuri de conducere. Multe persoane pot fi atât manageri, cât şi lideri întrucât pot întruni comportamente combinate.

24 de acțiuni care transformă manageri în leaderi

Caracteristici, acţiuni Lider Manager
  1. Fond
Maleabilitate Stabilitate
  1. Concentrare pe
Viziune către oameni Organizarea muncii
  1. Deţine
Adepţi Subordonaţi
  1. Orizont
Pe termen lung Pe termen scurt
  1. Urmăreşte
Viziune Obiective
  1. Abordare
Stabileşte directivele Plănuieşte detaliile
  1. Decizie
Facilitare Execuţie
  1. Putere
Carismă personală Autoritate formală
  1. Apelează la
Inimă Minte
  1. Energie
Pasiune Control
  1. Dinamică
Proactiv Reactiv
  1. Persuasiune
Vânzare Impunere
  1. Stil
Transformare Tranzacţie
  1. Schimb
Entuziasm pentru muncă Aspecte financiarepentru muncă
  1. Preferă
Străduinţă Acţiunea
  1. Doreşte
Realizare Acţiune
  1. Risc
Asumare Minimizare
  1. Reguli
Încălcare Respectare
  1. Conflict
Util Evitat
  1. Direcţie
Noi viziuni Viziuni deja existente
  1. Adevăr
Urmărit Stabilit
  1. Grijă
Ce este corect Este corect
  1. Credit
Ia
  1. Vină
Ia

Diferențe management – Leadership

Diferenţa dintre management şi leadership poate fi ilustrată şi prin considerarea uneia fără cealaltă. Astfel că leadershipul fără management stabileşte o direcţie sau o vizune pe care angajaţii o urmăresc fără a înţelege pe deplin cum va fi condusă spre realizare, ceea ce conduce la finalizarea acţiunii de către alte persoane din cadrul organizaţiei. Managementul fără leadership se bazează pe controlul tuturor resurselor prin care se asigură desfăşurarea activităţii conform planurilor iniţiale, fără a modifica sau  schimba direcţia de acţiune şi fără a încălca regulile deja stabilite. Această abordare poate determina o finalitate eronată a acţiunii dorite.

Warren Bennis, în anul 1989 stabileşte următoarele diferenţe dintre manager şi lider:

1. Managerul administrează; liderul inovează !

2. Managerul este o copie; liderul este un original !

3. Managerul menţine; liderul dezvoltă !

4. Managerul pune accentul pe sisteme şi structuri; liderul pe oameni !

5. Managerul se bazează pe control; liderul inspiră încredere !

6. Managerul are viziune pe termen scurt; liderul pe termen lung !

7. Managerul întreabă cum ? şi când ?; liderul întreabă ce ? şi de ce ?

8. Managerul ţinteşte rezultatul final; liderul orizontul !

9. Managerul invită; liderul iniţiază !

10. Managerul acceptă status-quo-ul; liderul îl provoacă !

11. Managerul este soldatul clasic bun; liderul este propriul lui general!

12. Managerul face bine lucrurile; liderul face lucruri bune !

13. Managerul este format şi învaţă prin instruire; liderul prin educaţie!“[/box]

Liderul carismatic nu are, în mod obligatoriu, o personalitate dominatoare sau puternică. El acţionează întotdeauna într-un mod calm faţă de oameni şi ştiu să-i asculte, sunt de încredere, iar de obicei iau greşelile şi criticile asupra lor. Reuşesc astfel să câştige loialitatea echipei sale. Însă, să nu înţelegem greşit: liderul nu este foarte prietenos, el ştie să păstreze o anumită limită, o anumită distanţă dintre el şi angajaţi. Liderii sunt concentraţi, de asemenea, asupra sarcinilor şi a îndeplinirii acestora. Ceea ce reuşesc cu adevărat este să insufle şi celorlalţi entuziasmul de a efectua o muncă conform viziunii lor.

14 thoughts on “Leadership Autentic -24 de acțiuni care te transformă din manager în leader”

  1. Mariana Negru

    Un articol care pune punctul pe „I”.
    Interesant, dar mai ales real. Si acest lucru il poate comenta doar cei implicati intr-o atare conexiune, de o parte sau alta a baricadei.
    Ma regasesc 100% in cele stipulate..
    Uneori iti trebuie si un pic de.. nebunie. Unii s-ar exprima mai elegant, cu termenul de Entuziasm.
    Ideea de baza este sa nu depasim limita realitatii pentru ca, din pacate, realitatea romaneasca e destul de crunta!

    1. Draga Mariana,
      Ai pus punctul unde trebuia!!! Felicitări. Cu privire la „nebunie” şi „entuziasm”, îmi place alternativa elegantă. De ce oare oamenii, atunci când vor sa arate ceva deosebit folosesc acest termen: nebunie!!! Ce frumos ai înlocuit termenul cu pricina cu acest entuziasm.
      O mica sugestie am şi pentru „realitatea românească destul de cruntă”. Realitatea din toate tarile au avut perioade „crunte”. cred ca am putea spune ca avem o realitate plina de oportunități, în speranța ca nu ma faci prea optimist.
      Altfel, mult succes îți doresc.

  2. Teoretic si prezentat este foarte ok,practic nu cred ca stau chiae asa lucrurile in nici o companie dar ca suport de lucru cred ca este ok.

  3. Buna ziua! Interesant articol, a surprins esentialul in diferenta dintre un lider si un manager.
    O zi frumoasa!

  4. Claudia ion

    Buna in acest articol nu doar ca gasesc o comparatie ci si chiar multe de retinut in viata de zi cu zi ,de altfel nu avem toti norocul de o functie ca cele doua .Eu personal trag concluzia ca o persoana din clasa muncitoare si tot o data multumesc respectos pentru publicarea articolului ca asa cum am zis concluzia este ca pe viitor stiu mai bine unde sa ma adresez si la cine si voi arata acest articol si altora ne tinind cont de statutul fiecaruia .O zi linistita va doresc

  5. Sabina Negruţ

    Foarte frumos articolul, bine sistematizat. A surprins esenţialul despre manager şi lider.
    Aş mai adăuga, din propria experienţă, că liderul este dispus să lucreze cot la cot cu echipa, preluând o parte din sarcini (uneori chiar pe cele mai grele), inclusiv atunci când este într-o funcţie de management.
    Managerul pur, de obicei, împarte altora toate sarcinile, dă termene şi îi cheamă pe ceilalţi la raport. Astfel liderul reuşeşte să se facă respectat şi iubit, în timp ce managerul nu are parte de iubire, ci doar de respect (de multe ori din frică), sfârşind uneori în a-şi atrage ura oamenilor.

  6. Un material sintetic, interesant, pentru mine si util, in sensul ca acum standardul ISO 9001:2015
    de care ma ocup ca auditor si lector are un capitol intitulat Leadership.
    Voi aprofunda materialul sa vad ce este aplicabil in domeniul sistemelor de management.
    Multumesc de informare.
    Ciobanu Emil

  7. Cred ca „managerul” este prezentat deformat in acest articol. De exemplu se spune ca managerul se caracterizeaza prin stil autoritar. Eu cred ca exista mai multe tipuri de management, formulate, studiate si dezbatute de decenii. Chiar si „subordonati” in asociare cu „managerul” imi pare folosit peiorativ. Cred ca un leader are nevoie de manageri si nu ii poate inlocui.

  8. Rali Mirela

    Mi-a placut articolul, si a venit la fix,deoarece de mult timp cautam raspunsul la intrebarea „Care este diferenta dintre leader si manager ?” si am primit in sfarsit raspunsul.Multumesc.

  9. Buna,

    Multumim frumos pentru aprecieri! Ne bucuram foarte tare ca ti-a fost util acest articol si iti tinem pumnii sa ajungi un LIDER asa cum iti doresti.

    O zi frumoasa si mult spor in toate lucrurile pe care ti le-ai propus!

  10. Excelent articolul si multumesc frumos pentru el.
    Foarte bine scris, foarte interesant sistematizat si foarte utila prezentarea comparativa.
    M-am bucurat sa observ ca am si ca ma regasesc in ACTIUNILE, TRASATURILE si STILUL unui LIDER (chiar daca nu sunt decat unul informal pentru moment si nici macar nu am o functie de conducere in locul unde inca lucrez – pentru ca unul din marile mele PROIECTE din 2015 este sa-mi schimb jobul…si voi face asta!).
    Voi fi intr-o buna zi si un LIDER cu o functie si pozitie de VIZIBILITATE MAXIMA pentru ca imi doresc asta si pentru ca cred ca am multe lucruri de spus si multe lucruri importante de facut in viata si in lumea aceasta.
    De fapt, am observat si observ cam tot ce am citit in articol (si prin alte lucrari sau articole in domeniu – inclusiv lucrarea mea de licenta a fost la Managenent si se referea chiar la stilurile de conducere) prin comparatie cu unii dintre sefii si persoanele cu functii de conducere de la locul de munca). Aici (dar si multe alte locuri – in sistemul public cel mai adesea) sunt o multime de sefi de serviciu, directori, sefi de departamente samd. insa foarte putini LIDERI AUTENTICI (la mine la serviciu nu e niciun lider printre cei cu functii de conducere – sunt numai ”manageri” si vreo 2-3 nu au nici macar calitatile, aptitudinile sau oricum foarte putina treaba cu managementul – chiar si la nivel micro).
    Asa ca ma bucur ca am calitati de lider (si ca sunt un potential LIDER) si nu un manager :).

    Multumesc inca o data pentru articol si o zi frumoasa in continuare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *