Potentialul uman si limitele autoimpuse

Toată lumea știe cum castorii își construiesc baraje. V-ați întrebat vreodată de ce?

Răspunsul poate fi surprinzător: barajul este doar ultima parte a unui procedeu complex care are ca scop final obținerea unui adăpost cât se poate de sigur. De fapt, un castor sapă, imediat lângă apă, o vizuină cu diverse camere unde, la nivelurile superioare, va trăi cu familia, va crește pui, va păstra rezerve de hrană – toată această muncă de construcție fiind făcută în solul uscat. Numai când a terminat construcția casei, castorul va clădi barajul în așa fel încât apa să inunde nivelurile inferioare ale adăpostului. Astfel, el și familia lui vor fi protejați de prădătorii de apă pentru că, de fapt, trăiesc pe uscat și vor fi protejați de prădători tereștri deoarece aceștia ar trebui să se scufunde ca să intre în adăpostul respectiv.

Chiar dacă nu luăm în considerare clădirea adăpostului și a barajului – care sunt, în sine, niște capodopere de inginerie – este evident că, dacă un proiect de acest gen ar fi pus în practică de către un om, nu ne-am îndoi niciun moment că este produsul unei minți inteligente, desigur cu o inteligență mult mai mare decât cea pe care credem noi că o are un castor. Totuși, în cazul la care ne referim, noi rezolvăm lucrurile spunând că e vorba de “instinct”.

Fiind vorba de un singur animal, poate că performanța sa nu pare atât de impresionantă. Ce spuneți atunci despre un mușuroi de termite care este clădit de mii și mii de indivizi, care este mai complex decât orice zgârie nori construit de oameni și care are, de exemplu, un sistem de aerisire și de păstrare a temperaturii constante la interior ce declanșează admirația oricărui inginer (și nu în sens metaforic: mușuroaiele de termite chiar sunt studiate pentru a descoperi idei noi și performanțe aplicabile la sistemele de aerisire și de încălzire ale clădirilor.)

Să nu mai vorbim de faptul că nu avem nici cea mai mică idee despre cum pot ști termitele ce au de făcut în cursul construcției și cum comunică între ele pentru a reuși să regleze fluxurile de aer, fiind vorba de un proces de o complexitate nemaipomenită. Tot “instinct”?

Exemple de acest gen găsim la orice pas dacă ne uităm la lumea animală, dar și dacă ne uităm la noi înșine: vă preocupați cumva de circulația sângelui? De creșterea părului? De păstrarea temperaturii corpului? De digerarea alimentelor? De ținerea la distanță a microbilor?

Nu, evident! Noi știm că există programe „oarecum“ inteligente în care avem totală încredere – nu avem încotro – care se ocupă de aceste aspecte fără nicio nevoie să fie deranjată mintea rațională.

[button_2 color=”green” align=”center” href=”https://www.traininguri.ro/predator-selling/”]Curs Predator Selling, trainer Bruno Medicina[/button_2]

Nu prea are sens să ne întrebăm dacă aceste programe se datorează intervenției unei ființe superioare – pe care, de obicei, o numim Dumnezeu – sau sunt produsul a milioane de ani de evoluție. Fiecare poate să aleagă răspunsul pe care îl preferă. Dar un lucru este cert: aceste programe inteligente există și, dacă ne gândim mai bine, suntem obligați să admitem că fiecare ființă care există pe planetă – și poate în univers – este echipată din naștere cu toate resursele necesare să își găsească rostul și să își îndeplinească “misiunea”.

Aceasta nu este o afirmație “new age”, dar ceva care ține de domeniul evidenței: dacă suntem aici, aceasta înseamnă că – prin definiție – în ADN-ul nostru este păstrată o cantitate uriașă de programe care ne-au permis supraviețuirea în cursul evoluției, înfruntând cu succes, în cursul istoriei, tot felul de sfidări și amenințări. De multe dintre aceste programe nu suntem deloc conștienți, iar în societatea contemporană multe dintre ele nu vor fi folosite niciodată, dar la nevoie – și poate spre surprinderea noastră – unele vor fi “activate” când situația (nevoia de supraviețuire) o va cere.

Este vorba de așa-zisa “tacit knowledge” sau cunoaștere ascunsă. Este un patrimoniu de cunoștințe imens, gata să ne vină în ajutor și care formează partea fundamentală a oricărei cunoașteri de nivel superior.

Potentialul uman

Orice nouă “tehnică”, în orice domeniu, nu poate fi formată decât de programe de nivel inferior sau elementar și este extrem de interesant că această cunoaștere elementară nu poate fi “predată”, ci numai “activată”: se poate, într-adevăr, explica cuiva cum să meargă cu bicicleta?

Are vreun sens să citești cărți despre mersul pe bicicletă, să studiezi istoria respectivă, să te uiți la materiale video? Ne vor învăța toate acestea cum să mergem pe bicicletă? Nu, evident! Iar când, în fine, vom urca pe bicicletă, nimeni nu ne poate “învăța” cum să stăm în echilibru: pur și simplu, la un moment dat, trupul va simți un “aha” care îi spune că “asta este” și care îi va semnaliza care dintre aceste programe păstrate în tacit knowlege vor trebui să fie activate pentru a îndeplini scopul respectiv.

Din pacate, o mare parte dintre programele care formează cunoașterea tacită sunt blocate din cauza educației, din cauza fricii, din cauza credințelor limitative. Uneori chiar am impresia că educația formală are ca sigur scop să ascundă potențialitățile noastre înnăscute, în loc să le folosească.

Nu mă credeți? Aruncați în apă un copil de câteva luni și el va ști perfect să plutească, să țină gura închisă sub apă și să scoată capul pentru a respira. Cine l-a învățat? Și cum se explică faptul că aceluiași copil, după niște ani, îi este poate frică de apă și “nu știe să înoate”? (apropo, iată un exemplu perfect de learned disability, despre care am vorbit în alte ocazii).

Și ce să spunem despre un copil care învață să meargă? E frustrat pentru că obișnuiește să cadă? Se dă bătut? Se deprimă? Renunță? Nu: cade, se ridică, mai cade, iar se ridică până reușește. Adică are toate resursele psihologice ale unui învingător în stare să înfrunte cu succes și entuziasm o sarcină extrem de complexă. De ce același copil devine un adult deprimat și frustrat care se dă bătut în fața dificultăților?

Și ce să zicem de sensibilitatea socială a unui copil de șase ani care știe perfect cum să-și manipuleze părinții, care este cel mai bun vânzător din lume și care – o dată adult – devine un prost care nu se descurcă în situațiile cele mai elementare?

Aș putea să continuu la nesfârșit, evident. Dar întrebarea mea inevitabilă este: câte alte proceduri există înauntrul nostru care așteaptă doar să fie activate? Câte dintre aceste programe fantastice sunt blocate din cauza fricii, lipsei de încredere, educației greșite? Cum să accesăm acest imens patrimoniu de cunoștințe pe care nici nu simțim că îl avem la dispoziție? Chiar avem deja înauntrul nostru toate resursele și toate cunoștințele de care avem nevoie – dupa cum ne spune evidența biologică, după cum susțineau Socrate și Platon și după cum afirmă descoperirile de ultimă oră ale unor coachi.

E clar că răspunsul depășește cu mult posibilitatea unui articol, dar am încredere că v-am stârnit curiozitatea și v-am pus pe gânduri. Seria nouă de seminarii, unde voi propune modelul „P.R.E.D.A.T.O.R„, au exact scopul de a accesa acest patrimoniu de cunoștințe și de a învăța să-l folosim cu încredere în toate aspectele vieții personale și profesionale: dacă avem curajul de a accepta moștenirea noastră genetică, vom începe o călătorie surprinzătoare către ceea ce este adevăratul domeniu al posibilităților nelimitate.