Ultimele tendințe în domeniul proiectelor ne arată rolul decisiv al managerului de proiect. Provocările date de realitate, piața și competitivitatea duc la exigențele actuale ale acestei meserii care se reinventează.
Managerul de proiect trebuie privit ca o meserie vocațională și nu doar ca o banală funcție într-o schemă integrată de roluri, pentru că așa prevede fișa postului sau organigrama. În sistemul clasic românesc, viziunea despre rolul managerului de proiect este de a fi un bun executant tehnic cu tendințe de extindere și în domeniile non-tehnice. Diversitatea domeniilor prin care se aplică sistemul de management al proiectelor nu mai poate impune celebrele rețetare cu “doar așa se face”.
Nevoia de dezvoltare durabilă corelată cu identificarea problemelor și a cauzelor acestora impune o cunoaștere multidisciplinară, având aplicabilitate într-un timp mai lung în domeniul economic, social, tehnic, dar și interuman.
Numeroasele organizații care aplică ideile și principiile sistemului de management semideschis prin care oamenii sunt priviți ca “ființe umane” (human beings) reușesc să creeze noi direcții de dezvoltare ale acestui domeniu atât de vast al managementului proiectelor. Astfel, managementul de proiect a căpătat un rol mult mai important în schema de funcțiuni ale firmelor ce doresc să dezvolte noi idei sau concepte.
Prin implicarea managementului proiectelor în prima fază de inițiere a managementului de proiect s-au constatat îmbunătățirea proceselor de implementare și obținerea indicatorilor de performanță și calitate.
Situațiile când managerul departamental, de obicei cel financiar, îi spune managerului de proiect “lasă-mi oamenii în pace”, încep să devină din ce în ce mai rare în firmele și companiile ce pun accent pe dezvoltare și creativitate.
Creșterea influenței managerului de proiect se manifestă prin sprijinirea acestuia de către conducerea firmei, dar și prin capacitatea acestuia de a motiva și convinge pe ceilalți.
Abordarea eficientă și durabilă constă și în cooperare, relaționare și creearea unui climat care să ofere răspunsuri sau soluții la nevoile profesionale, nerecurgând la celebrul ”management autoritar impus” cu măsuri pugnitive pentru a instala frica și a gestiona temerile oamenilor.
Managerii de proiect pot fi sisteme de generare umană ce coordonează energiile atât de necesare firmelor în a se dezvolta pe o piață din ce în ce mai selectivă. Astfel, managerul de proiect din zilele noastre poate fi descris ca un specialist în care formarea sa de bază poate fi un domeniu de inginerie specializată sau o altă meserie din domeniul proiectului.
Selecționarea managerilor de proiecte este un proces dificil deoarece, dincolo de unele caracteristici generale pentru a realiza această funcție, sunt și elementele de specificitate date de domeniile în care se înscriu aceste proiecte, de instituție finanțatoare, de restricții etc.
Dacă ne referim la caracteristicile generale, despre care am mai amintit anterior, sunt de subliniat:
-
Capacitatea de a motiva oamenii și de a determina un climat de succes;
-
Forța pregătirii și competiție demonstrate practic (decizii clare și precise, entuziasm, încredere în colaboratori etc.)
-
Grad ridicat de receptivitate și realism;
-
Capacitatea de a aduna și evalua datele relevante despre proiect;
-
Nivel de pregătire, de regulă de generalist, având drept fundamentală pregătirea în domeniul de manifestare al proiectului.
Scris de Richard Simioniuc – trainer Extreme Training
[button_2 color=”red” align=”center” href=”https://www.traininguri.ro/curs-acreditat-manager-proiect/”]Curs Manager de Proiect intensiv, București[/button_2]
[button_2 color=”red” align=”center” href=”https://www.traininguri.ro/curs-acreditat-cnfpa-manager-de-proiect-weekend/”]Curs Manager de Proiect de weekend, București[/button_2]