Caută
Close this search box.

Video-interviu: Andrei Rosca despre riscurile și plăcerile antreprenoriatului


andrei roscaAndrei Rosca,
managerul agenției Spada.ro, o agenție specializată în community management și campanii de promovare pe bloguri şi Facebook, a răspuns invitației noastre de a ne acorda un interviu despre ce a însemnat activitatea sa de antreprenor, de la deschiderea companiei și până la atingerea standardelor de performanță.

Pentru Andrei Roșca, ideea de afacere nu este punctul de plecare în antreprenoriat. Nu există idei geniale, există momente de execuție cheie, puncte de implementare potrivite. Antreprenoriatul se face treptat, întrebându-te dacă este acum momentul pentru ideea ta sau mai ai de așteptat. Totuși, este nevoie de câteva luni de pregătire, să studiezi concurența pentru a face lucrurile mai bine, mai ieftine, mai eficient.

Motivația de a deveni antreprenor a rezidat în dorința de libertate, de a te putea testa pe tine. Dacă reușești să faci lucrurile bine, este meritul tău. Dacă nu, este vina ta. Antreprenoriatul devine un test de autocunoaștere.

Din punct de vedere financiar, suma de investiție nu trebuie să fie foarte mare, în special pe online. Andrei Roșca recunoaște că dacă pornești o afacere cu o sumă mare, poți ajunge în trei luni acolo unde dorești, față de un an dacă porneși cu o investiție minimă.

Pașii de urmat în afacere nu sunt stabiliți de dinainte. Trebuie să începi cu echipa: să îți alegi coechipierii și eventual investitorii. Pregătirea pentru Andrei Roșca nu este importantă. Acumularea de experiență este o scuză pentru cei ce se tem să pornească pe drumul propriu. Antreprenoriatul este un lucru care te lovește, oricât ai fi de pregătit, de aceea cel mai bine este să riști cât poți de mult, foarte devreme.

Pentru domeniul social media, cel mai important lucru este piața, nu doar concurența, ci piața ca potențiali clienți și parteneri. Se poate bineînțeles și fără nimic, doar ca va dura mai mult. Este important să îți promovezi afacerea, prin networking, vânzări directe, calitatea ca recomandare din partea clienților, cea mai eficientă formă de promovare.

Criza nu a afectat Spada.ro în niciun fel, deoarece s-a născut în criză. Totuși, Andrei Roșca apreciază criza ca pe o formă de triaj între cei ce vor rezista și vor crește și capete care vor cădea. Criza este o provocare ce te dermină să fii mai bun și să evoluezi.

Nu toată lumea ar trebui să fie antreprenor, la fel cum nu toată lumea poate fi angajat. Antreprenoriatul din perspectiva lui Andrei Roșca este ca un mod de viață care se potrivește numai anumitor persoane. Cotrolul pe care îl ai în antreprenoriat îți arată cât de bun ești: antreprenoriatul este un reality check.

Atributele pe care trebuie să le aibă un antreprenor sunt hotărârea, determinarea, rezistența la stres și capacitatea de a face antreprenoriat și de a-ți trăi viața de om, dar și managementul presiunii. Sfatul lui Andrei Roșca pentru viitorii antreprenori este: fă-ți curaj să riști chiar începând de acum pentru a greși suficient de mult și suficient de devreme.

Pentru tot interviul vedeţi video!

______________________________________________________________________________________

Interviul este activitate din cadrul proiectului „Tineri Antreprenori de Succes”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 3 – „Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor”, Domeniul Major de Intervenție 3.1 – „Promovarea culturii antreprenoriale” Proiectul este coordonat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având ca parteneri Federația „Junior Chamber International România”, SC Extreme Training SRL si Uniunea Națională a Tuturor Studenților din România.

Obiectivul  proiectul vizează stimularea inițierii de afaceri pentru 3000 de studenți sau absolvenți de studii superioare, care doresc să desfășoare o activitate independentă. În acest sens, în fiecare dintre regiunile de dezvoltare ale țării vor fi înființate centre de informare antreprenorială cu privire la mediul de afaceri, la oportunitățile de inițiere/ dezvoltare a afacerilor precum și la legislația relevantă.

În scopul îmbunătățirii competențelor și abilităților antreprenoriale,  800 de tineri vor participa la cursuri de formare antreprenorială – nivel de bază, iar 320 – la cursuri de nivel avansat, aceștia urmând a elabora planuri de afaceri complete, planuri dintre care 40 vor primi sprijin în vederea concretizării.

Prin creșterea potențialului antreprenorial al grupului țintă, proiectul contribuie la creșterea ocupabilității, competitivității și mobilității forței de muncă. Sprijinul acordat demarării activităților independente și ocupării pe cont propriu dezvoltă autonomia, flexibilitatea și spiritul de inițiativă ale tinerilor. De asemenea, susținerea dezvoltării afacerilor este generatoare de noi locuri de muncă pentru tineri, contribuind la creșterea nivelului de ocupare la nivel national și la favorizarea creării unei piețe a muncii flexibilă și inclusivă.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeşte în oameni!

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!